Fac parte din categoria celor care se aprind greu și apoi se sting la fel de greu, când restul a găsit deja o nouă jucărie cu mai mult sclipici. Eu nu renunț la prudență, la o loialitate desuetă, inutilă și dureroasă. Nu știu să-mi pierd capul. Lentoarea cu care mă entuziasmează un cunoscut nou, o idee inedită vine probabil dintr-un anume scepticism, dintr-o constatare mai veche că ambalajele se rulează, nu conținutul. Nu neg că există și surprize minunate, întâlnesc și prospețime, dar nu e genul de eveniment pentru care ar fi înțelept să îmi țin răsuflarea. E o filozofie care m-a protejat de multe țepe și eșecuri, o apărare disprețuită de iresponsabilii care își ascund neputințele în spatele unui carpe diem neînțeles. Îmi simt ochii strălucind din ce în ce mai rar, or asta e fără îndoială trist. Pe măsură ce înaintez în vârstă cercul meu de cunoștințe se restrânge tot mai tare, iar rarisimii nou-intrați se dovedesc a fi dezamăgiri spectaculoase.
E uimitor cât de puțin ne ocupăm de mintea noastră, mai ales comparativ cu corpul. Nu e nimic original în ce spun, dar fascinația rămâne, inexplicabilul desconsiderării aproape depline a celui mai sensibil și capabil organ omenesc mă șochează. Nu fac nici eu excepție: mă spăl, mă pieptăn, mă fardez, mănânc, fac mișcare timp de multe ore pe zi, dar vai de gimnastica mentală la care renunț prea des, fără măcar să conștientizez cât rău îmi fac.
De cele mai multe ori răutatea e doar un reflex de apărare, o protejare a propriei farfurii de poftele de multe ori imaginare ale celorlalți, un cot în burta invadantă a vecinului de călătorie. Oricând dorești să-ți amintești că oamenii rămân în definitiv doar niște animale, și nu dintre cele adorabile, mergi dimineața cu autobuzul sau du-te sâmbăta la supermarket.
sâmbătă, 13 februarie 2010
luni, 8 februarie 2010
Wazzzzaaaap?
Credeați că am sucombat? Că mi-am rupt ceva? Ei bine, nu! Un nu ho-tă-rât! Am luat doar o pauză bine-meritată de la mai multe. De exemplu, week-endul trecut n-am făcut nimic. Bă, da' nimic! De obicei alerg ca o găină fără cap mai ales sâmbăta, numai că zilele trecute am rămas inertă în așternut gândindu-mă: da' io de ce mă zbat?! Să încercăm ceva nou! Să mă mai relaxeeez. Să iau lucrurile mai ușoor. Că doar n-o să moară nimeni dacă (nici eu) nu mișc un deget. (Perfect adevărat, btw; cu hainele curate e mai greu, dar în rest... nimic ieșit din comun.)
So. Ce-am mai facut eu.... hmm.... de exemplu, am meditat la modul serios (fără chicoteli în sală, vă rog!) la acceptarea necondiționată a celorlalți! Ha ha ha! Râd eu, dar nu prea e râsul meu. Nu mi-e clar încă dacă ideea e complete and utter bulshit sau nu, în orice caz am nevoie stringentă de o nouă rețetă în viață, așa că măcar caut. Păcat că teoria nu vine și cu un manual de instrucțiuni, sau poate asta apare într-o altă carte și acum va trebui s-o cumpăr și p-aia.
O altă chestiune care mă frământă teribil este mâncatul. Deci eu, când ajung seara acasă, așa îmi vine să dau iama prin frigider de nu pot să zic! O zi, două mă mai fentez eu singură prin bucătărie, îmi distrag atenția cum pot, dar fapt rămâne că în 5 zile din 7 recuperez din plin toate celelalte abțineri din timpul zilei. Comfort food! Ce-o fi în mintea femeilor de se alină bâgând la maț?!?!? Adică... zău! De ce nu ne alinăm pieptănându-ne, sau dându-ne cu creme, sau.... măcar uitându-ne la OTV? Nu găsesc nimic mai liniștitor decât durerea din tâmple provocată de mestecarea unei serii lungi de migdale, a unei ciocolăți cu lapte, a unor fursecuri d-alea făcute fără zgârcenie. Până la găsirea unei soluții reale, înlocuiesc mestecatul cu băutul. De vin, că doar sucul are prea multe calorii iar ceaiul mi se pare chiar moartea pasiunii.
Mda, cam slăbuț ca revenire după asemenea pauză, dar adevărul e că nu am făcut mai nimic demn de interes, sau am făcut și nu pot să spun că îmi pun în pericol anonimatul, așa că... mă limitez la atât. Mi-am dat seama că nu am făcut adresa aia de email cu care vă amenințam, dar nici nu stă planeta-n loc din pricina asta. Mă gândesc - oare devin și eu neserioasă? În sfârșit, mă adaptez???
Oh well, poate data viitoare va ieși mai bine. Take care, pe curând.
So. Ce-am mai facut eu.... hmm.... de exemplu, am meditat la modul serios (fără chicoteli în sală, vă rog!) la acceptarea necondiționată a celorlalți! Ha ha ha! Râd eu, dar nu prea e râsul meu. Nu mi-e clar încă dacă ideea e complete and utter bulshit sau nu, în orice caz am nevoie stringentă de o nouă rețetă în viață, așa că măcar caut. Păcat că teoria nu vine și cu un manual de instrucțiuni, sau poate asta apare într-o altă carte și acum va trebui s-o cumpăr și p-aia.
O altă chestiune care mă frământă teribil este mâncatul. Deci eu, când ajung seara acasă, așa îmi vine să dau iama prin frigider de nu pot să zic! O zi, două mă mai fentez eu singură prin bucătărie, îmi distrag atenția cum pot, dar fapt rămâne că în 5 zile din 7 recuperez din plin toate celelalte abțineri din timpul zilei. Comfort food! Ce-o fi în mintea femeilor de se alină bâgând la maț?!?!? Adică... zău! De ce nu ne alinăm pieptănându-ne, sau dându-ne cu creme, sau.... măcar uitându-ne la OTV? Nu găsesc nimic mai liniștitor decât durerea din tâmple provocată de mestecarea unei serii lungi de migdale, a unei ciocolăți cu lapte, a unor fursecuri d-alea făcute fără zgârcenie. Până la găsirea unei soluții reale, înlocuiesc mestecatul cu băutul. De vin, că doar sucul are prea multe calorii iar ceaiul mi se pare chiar moartea pasiunii.
Mda, cam slăbuț ca revenire după asemenea pauză, dar adevărul e că nu am făcut mai nimic demn de interes, sau am făcut și nu pot să spun că îmi pun în pericol anonimatul, așa că... mă limitez la atât. Mi-am dat seama că nu am făcut adresa aia de email cu care vă amenințam, dar nici nu stă planeta-n loc din pricina asta. Mă gândesc - oare devin și eu neserioasă? În sfârșit, mă adaptez???
Oh well, poate data viitoare va ieși mai bine. Take care, pe curând.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)