Logica

Remarc tot mai frecvent numeroasele carentele pe care oamenii le au la capitolul logica. Discut uneori cu oameni cititi, care au trecut prin multe si care ar putea castiga facil dispute de idei. Si totusi, concluziile lor nu decurg logic din premise, sar de la o idee la alta fara a finaliza, se leaga de firimituri de gand si uita de adevarata miza a discutiei, cad in capcane ridicole. Nu cred ca e neaparat o problema de inteligenta, cat de rigurozitate; sunt neglijenti, nu si-au format nicicand disciplina mentala necesara unui rationament autentic, ireprosabil.

Oboseala

Sunt tare obosita. Fizic si nu numai. Dincolo de amorteala din brate si pulpe, imi simt mintea pierzandu-si elasticitatea, tarandu-se ca un bolnav incurabil.

Voi avea curand nevoie de o solutie mai inventiva la cearcanele care se intind sub ochi ca niste stropi de cerneala. Fondul de ten si-a facut pana acum datoria, dar nu mai razbate in fata urmelor tot mai evidente si inconfundabile ale noptilor albe si agitate. In plus, devin artagoasa, "Ce faci?" ma enerveaza, ba simt chiar ca-mi dau lacrimile, rareori cel ce intreba vrea cu adevarat sa stie, as prefera sa nu mai fac efortul de a da raspunsul reconfortant "Bine, tu?". Am nevoie de alta viata, intre timp nu fac decat sa pedalez in gol, sa crosetez mental ca sa mai treaca timpul. Imi imaginez ca Dumnezeu asista exigent la eforturile pe care le fac in ultima vreme dar inca nu L-am convins, clatina din cap probabil, lipsesc deocamdata dovezi ca sunt hotarata sa ma schimb si sa pun toate istoriile de pana acum in urma mea.

Noptile ma zvarcolesc si imi revad viata. Fragmente de oameni care m-au abandonat, nu le-a pasat ce e cu mine, m-au intrebat de ce nu-s fericita dar nu au ascultat raspunsurile mele. As vrea sa plang, cum n-am facut-o atunci, dar ochii imi raman uscati, chiar daca nodul din gat ma sufoca aproape. Ma uit in urma si ma gandesc: vreau sa primesc, mi-e atat de sete de iubire si bunatate si frumusete. Iata momentele mele meschine, cand mi se pare ca eu dau si toti din jurul meu se servesc din mine cu doua maini, ca si cum eu as fi nesecata.

Trebuie sa am rabdare, mi-e imposibil sa cred ca n-am sa fiu si eu profund, teribil de fericita.

Meserii

Azi stateam si eu ca tot omul la birou si imi vedeam de treaba. Si in vreme ce mainile mergeau, ochii priveau, o particica din scoarta cerebrala analiza, compila, decidea si ce-o mai face ea spre binele firmei, ei bine, in tot timpul asta restul mintii mele lucra in cu totul alte scopuri, inspirata fiind, trebuie sa recunosc, tocmai de aceasta minunata activitate care innobileaza omul.

Ma gandeam eu: ba, ce slujba de rahat! Nu stiu ce-mi venise, am un serviciu onorabil, nu spoliez oameni, nu vand mancare cancerigena, nici medicamente netestate suficient. Adica, in mod normal, n-am vreo strangere de inima pe tema asta, a serviciului, ma rog, in afara de faptul ca as vrea sa nu mai muncesc in sistemul 9.00-18.00-business-center-camasa-pizza-delivery. Of, iar divaghez :), nu ma pot controla, e ca atunci cand te-ai lasat de fumat dar totusi nu poti refuza un ultim fum. Ma indepartez de subiect si atunci cand vorbesc, cei ce ma asculta tin de obicei minte de unde plecasem ca eu ma involbur si uit. Q.e.d. :) Azi ma sprijinisem insa de copiator si ma gandeam: totusi, ce mare lucru ce fac eu pe acest pamant? Mai nimic, in perspectiva asta de fapt nimeni nu face mai nimic, decat se da interesant, planeta se va invarti in jurul soarelui indiferent de multe, mai bine ne-am ocupa toti de incalzirea globala, zau ca nu mi se pare un concept asa indepartat. Si uite asa, cat pe ce sa ma las iar sa ma imbib in auto-compatimire si auto-devalorizare si auto-dezaprobare, pana cand imi dau seama: bai, dar daca eram ziarist in Romania!?

O introducere prea lunga, veti gandi poate si pe buna dreptate, ca sa ajung la ideea care m-a manat sa editez un nou post. Oricum il compatimeam de mult pe Cristi Brancu si alti tristi care isi duc existenta intru analiza din diverse unghiuri, care de care mai complexe, a formei fundului lui X, frizurii lui Y si tot asa. Oroare. Dar azi mi-am dat seama ca de fapt a fi ziarist la noi trebuie sa fie oribil indiferent de publicatia si rubrica pentru care optezi. Atat cat oi putea real opta.

Daca esti la Economic, esti varza. Primesti cateva comunicate de presa obosite, le corectezi greselile de gramatica si ortografie, le schimbi semnatura si le dai la tipar. De unde analize, investigatii. De la un punct incolo dai de interese politice si te opresti, plus ca te alegi cu mustrare.

Daca esti la Politic, s-a terminat smecheria. Influentele, sugestiile, 'politica editoriala' sunt pe fata, ti se prezinta clar, astea-s regulile jocului, te prinzi in hora cu noi sau pleci. Cred ca bietii oameni transpira de zece ori de emotie (negativa, mai ales) inainte sa propuna un comentariu, o "analiza", chiar un biet rezumat. Ii inteleg, o paine trebuie sa manance si gura lor, acum ce sa faci daca intr-a 12 ti-a placut romana si nu fizica. Na, nu zic ca s-or undui toti ca trestiile in fata furtunii, dar ceva "receptivitate" si "intelegere" banuiesc ca au mai toti. Trag nadejde ca mai sunt si cativa care isi protejeaza sira spinarii mai aprig, dar ma gandesc ca ai mai principiali au zburat de mult.

Cat despre sarmanii de la Mondenitati.... :):) vai de mamitica si sufletelul lor.

Ah, sau n-as suporta sa fiu meteorolog. Tot in Romania, ca pe Yahoo prognoza e corecta. Daca as fi meteorolog in Romania, as fi distrusa, mi-as da seama ca n-am absolut niciun rost pe fata pamantului.

Din lumea afacerilor

Nu am un MBA, de fapt n-am nici macar un master. Am vrut sa fac unul, candva, undeva, dar n-a fost sa fie. Nu am fost sa-l vad pe vreunul dintre marii (oare?) speakeri internationali care au venit si la Bucuresti pentru a ne explica intr-o dupa-amiaza cum functioneaza economia mondiala. Nu le citesc cartile, desi sunt convinsa ca as avea de invatat din ele, pentru simplul motiv ca prefer sa imi petrec putinul timp alocat lecturii citind literatura. In genere, implicarea mea in mediul privat al afacerilor e destul de discreta, o iau ca pe un ceva necesar supravietuirii, exact ca mersul la hypermarket, pentru ca mi-am dat seama de ceva timp ca daca ma apuca 40 de ani facand extra-hours, avand meetinguri, organizand pitchuri, promovand branduri sau avand interviuri, s-ar putea ca intr-o dimineata sa-mi iau lumea in cap fara vreun preaviz sau sa am un inexplicabil accident in drumul spre munca.

In ciuda acestor fapte care probabil intr-o tara normala, nimic mai mult!, m-ar condamna la mediocritate, in aceasta murdara si stupida comunitate de afaceri, populata de umflati care au descoperit apa curenta doar de cativa ani incoace, se pare ca ies in evidenta prin ideile mele stralucite (??!?!), care m-ar putea propulsa catre o exceptionala cariera de consultant pentru afaceri. Cel putin pentru companiile locale.

Ca sa intelegeti mai bine de ce uneori ma urmareste pregnant senzatia de impostura, va dau mai jos cateva exemple de astfel de idei cu care starnesc valuri:

-Nu vei creste niciodata deasupra genunchiului broastei fara sa investesti. Niciodata, ti-e clar? Nu sunt rautacioasa, nu sunt pesimista, iti semnalez un fapt. Da, nene, mai intai trebuie sa bagi banu ca sa ai o sansa sa iasa mai tarziu. Oricat iti vei hingeri angajatii, oricat de isteti si motivati ar fi acestia, chiar presupunand ca ii platesti regeste (utopie, dar fac presupunerea de dragul argumentului), dincolo de un punct.... s-a terminat. Asa ca trebuie sa alegi. Aspiri catre liga mare sau renunti la fitze si ambitii puerile. E indecent sa fantazezi la momentul in care Google va veni la tine sa iti cumpere afacerea ta de 2 bani, cand notiuni si practici elementare precum business plan, buget de marketing sau cash-flow forecast iti sunt perfect straine. Si pe urma te dai de ceasul mortii ca e statul un bandit si te miri ca te-a prins criza cu pantalonii in vine.

- Construieste relatii pozitive si de durata! Comunica. Vorbeste, exprima-te, fii politicos si mai ales asculta. Fa asta in mod constant, cu angajatii tai, cu clientii, chiar si cu cei nemultumiti. Mai ales cu cei nemultumiti. Daca stai ca boul, pardon, ca strutul, cu capul in nisip si refuzi sa privesti ce e fix in fata ta, se cheama ca te condamni la repetarea unor greseli, care te vor conduce intr-un final la esec. Iti garantez, desi nu stiu cat intelegi, tare mult mi-as dori sa poti pricepe si sa nu ma mai privesti cu ochii aia umezi si lipsiti de stralucire.

- Deschide-ti mintea! In ziua de azi trebuie sa fii mobil, adaptabil. Accepta noutatea, inovatia, calea ocolita; incearca sa tii pasul cu lumea. Daca ti se pare ca e amuzant sa faci misto de toate functiile alea din Excel, ar fi mai bine sa te retragi.

Ma opresc aici, desi e foarte posibil sa mai revin asupra subiectului.

Toata lumea ridica in slavi nou-creata patura de mijloc din societatea romaneasca. Imi pare rau sa imi manifest scepticismul si in aceasta chestiune, dar acest strat social vedeta a momentului e formata intr-o proportie ingrijoratoare din "caldicei" cu o viziune de business de maimuta proaspat coborata din copac si impermeabila la sfaturile oricarui guru, cu o etica profesionala care ar ingrijora si mafia italiana. Si foarte multi sclavi moderni; ii poti contacta oricand pe blackberry, pacat ca nu ai ce sa discuti cu ei.

Orasul urat mirositor

M-am abtinut cu greu sa nu intitulez acest paragraf "Tara urat mirositoare"; asta pentru ca in adancul inimii nu mai cred ca prudenta in fata generalizarilor negative vis-a-vis de acest locsor in care vietuim mai are vreun fundament. Dar fie, hai sa conservam la bonne volonte, chiar daca prin intermediul perfuziilor si al respiratiei artificiale.

Orasul asta pute. Eu scriu gandindu-ma la Bucuresti, dar poate unii dintre voi puteti inlocui numele cu oricare altul. Pute la propriu. Eu, care cedez nervos la traficul din oras, incerc sa merg cat mai mult pe jos si asa simt. Daca acum cativa ani ideea de a parcurge pe jos 1-2 statii de tramvai mi se parea de-a dreptul bizara, mai nou consider ca un drum de 15 min. in pas alert e un fleac. Experienta pietonala insa, in acest oras ignorat de administratii, batjocorit de locuitori, mutilat cu ferocitate pentru urmatorii 300 de ani de comunism, este un act de curaj care nu are cum sa ramana nesanctionat.

Numai astazi am evitat in ultima clipa un les de pisica, o paleta extrem de variata ca forme, culori si se pare, consistenta, de excremente (sper ca nu cititi in timp ce mancati! stiti doar ca nu e sanatos deloc) si ca de obicei mi-am tinut respiratia trecand pe langa vreo 2 curti cu gard inalt care emana niste miasme greu de imaginat, in pofida caselor boieresti (banuiesc ca azi le zice vile...) pe care le apara... de oameni curati, presupun.

Si asta intr-un drum relativ scurt, prin centru, pe strazi umblate. Despre senzatia violenta de voma pe care mi-o provoaca foarte multi oameni cu care se intampla sa intru in contact si care se apropie suficient cat sa le remarc parul lipit perfect de teasta cu sebum si sa le simt duhoarea de transpiratie sau respiratiile care ma fac sa cred ca le-au murit sobolani in gura si nu-i ridica nimeni de multe saptamani, ei bine, despre problemele bucurestenilor cu igiena personala, poate intr-un alt incantator post.

Miros oribil pretudindeni. In casa scarilor, in majoritatea blocurilor in care am calcat vreodata. In lift. In metrou. In sali de asteptare. Pe strazi. La munca. La cinematograf.

Nu pricep si pace cum e posibil sa ne prefacem ca suntem toti niste isteti si niste profesionisti, mandri nevoie mare, cand noi suntem blocati in probleme simple, ce tin de apa si sapun. Parinti ce le reproseaza copiilor ca s-au sacrificat pentru ei, dar n-au stiut sa ii invete sa spele. Jalnic.

Si ce se intampla cand intram in contact cu ceva ce pute? Ni se face sila.