Pulsatii

Imi plac zilele ca cea de azi, cand ma trezesc cu soarele si ma culc cu ploaia, cand am libertatea de a-mi asupa urechile – fiecare cu o perna – atunci cand zgomotul monoton al picaturilor in geam iese din fundal cerandu-si insistent prim-planul, acaparandu-mi atentia. Nu ma satur sa admir cerul nesfarsit, alburiu, pe care ploaia pare sa-l traga tot mai aproape de noi; uneori picaturile imi par mainile Cerului desenate cu linie punctata catre oameni, poate ca ploaia e sansa fiecaruia dintre noi de a ne ridica deasupra trotuarelor ciobite si a baltilor tulburi.

Imi place cand toate planurile facute pentru astazi sunt amanate, cand pot sa imi trag pilota alba peste cap si sa rememorez in valurile parfumate ale asternuturilor vremurile cand sub plapuma se intalneau Romeo si Julieta, intrigi daramau imperii sau harta lumii imi repeta capitale pe care nu le-am putut retine niciodata.

Zilele precum astazi sunt create special pentru cozonac si fructe, Gotan Project sau Buddha Bar, ulei de migdale si pisici albe.
Today was a good day.

Evadari

Primesc inca de dimineata primele telefoane din partea amicilor care imi propun diverse planuri de weekend. Ma induioseaza, nu pricep cum de continua sa ma sune, sunt absenta de prea multa vreme dar probabil aparentele mele de "sunt aici" functioneaza. Caut de fiecare data o dovada a lucrurilor care ne-au unit in urma cu ani buni si ma intreb de fiecare data cum de-am ramas eu, numai eu, atat de in urma, in vreme ce toata lumea in afara de mine pare sa fi mers mai departe. Sunt si invitatiile acestea un foarte bun indicator al varstei mele si a lor; daca acum zece ani ieseam in parc si acum cinci in club, acum sunt invitata la masa. O cina informala, mei se spune, la ea&el acasa. Desi rational stiu ca ar trebui sa ies din casa, sa socializez, sa ma pierd printre altii, in plan profund am o reactie de respingere, de incapatanata impotrivire. Vad deja masa prea mica, cu fata de masa discret patata si sifonata, aceleasi feluri de mancare la fel de mediocre pe cat au fost dintotdeauna. Simt in haine si in par mirosul impregnat de bucatareala, senzatie odioasa de care ma grabesc sa scap ajungand acasa, cand primul lucru pe care-l fac dupa ce ma descalt e sa alerg in baie si sa dau drumul la apa in cada. Sa vad, nu stiu inca, raspund las, refuzul brutal nu mi-e la indemana, poate pana diseara uitam ca trebuia sa dau un raspuns.

Singurele lucruri care imi aduc alinare zilele astea sunt spectacolele de teatru pe care le consum pe banda rulanta. Ma calmeaza obscuritatea salilor, oamenii de pe scena sunt singurii care mi se mai par curati si curajosi. Plec de-acolo cu senzatia ca pe lume exista inca iubire, creatie, pasiune, frumos.

Lumi

Uneori ma simt ca o particula de praf ce reuseste miraculos sa se strecoare printre miliarde de baloane de sapun.

Traiesc atat de mult in mine, incat in rarele, accidentalele ocazii cand ma indrept spre afara, raman uimita de bogatia, varietatea, intensitatea povestilor de care ma lovesc.

Ador sa studiez oamenii; incerc sa o fac cat mai des, oriunde as fi, privesc insistent chiar daca uneori risc sa fiu luata de guler si pe buna dreptate - pe mine ma irita teribil cei ce fac la fel la adresa mea. Imi dau seama, la mine nu ajung decat franturi, totusi mi-ar placea sa am un instrument magic care sa imi arate in cateva secunde toata povestea din spatele cuiva. As vrea sa stiu daca batranul care imi rupe inima cersind printre masini a fost un om demn sau e doar un nemernic care in sfarsit primeste ceea ce merita; daca femeia inexpresiva, politicoasa dar rece, care imi cantareste fructele are copii sau nu. Eu nu-mi pot da seama.

Traiesc prea mult in mine, cred, e timpul sa ies mai des prin lume, sa cunosc, sa inteleg. Exista oare vreun antrenament pentru asa ceva?

?!?@!?!#??

Suma platitudinilor ramane constanta.

Enervarea ma ajuta sa-mi repun ordine in ganduri (iar eu ma grabeam sa o reneg si sa o exilez!): de cand si mai ales de unde acest obicei inedit, inutil si obositor de a face urari de 1 martie?! Semi-straini imi transmit pe messenger o primavara minunata, emailul mi-e sufocat de martisoare virtuale. Buzz off! Vreau doar sa fiu lasata in pace.

Si cat ma bucurasem cand am vazut ca SMSurile de Craciun si Revelion cad in desuetudine.

Lectia de anatomie

De cateva zile nu mai stiu sa ma servesc de propriile-mi ganduri, nu reusesc sa le convertesc in cuvinte. In lipsa lor, ma gandesc in continuu la ceva ce spunea Eliade, prin vocea unuia dintre personajele sale din Huliganii: "'Organul' acesta al singuratatii nu functioneaza la toti egal si nu se descopera decat la o anumita varsta... Dar, odata descoperit, intreaga experienta se schimba, intreaga viziune a lumii se modifica."