miercuri, 31 decembrie 2008

La final de an

Dragii mei cititori,

Va scriu de-acum, ca mai incolo mi-e ca va luati cu pregatirile pentru diseara si nu mai apucati sa cititi in timp util :)

Va multumesc, in primul rand, ca ma cititi, unii dintre voi cu o fidelitate care ma onoreaza si ma incurajeaza enorm. Am inceput acest blog intr-un moment de cumpana in viata mea. Sper ca in lunile si anii urmatori sa ne cunoastem din ce in ce mai bine.

In al doilea rand, va doresc un an nou in care sa fiti sanatosi, puternici si veseli. Sa aveti parte de iubire si intelepciune, restul e umplutura.

La Multi Ani!

Obiceiuri contemporane

Ce faceau parintii sau bunicii nostri de Revelion? De fapt, se numea macar noaptea dintre ani asa? De cand om fi adoptat noi frantuzismul asta?

Ma uit imprejur si remarc o multime de clisee importate, si importate prost, superficial:

- lista obiectivelor pe anul viitor, pe care romanii, cu lenea lor ancestrala, o interpreteaza drept lista dorintelor (!!?!). Pe principiul "poate pica".

- sa porti lenjerie intima rosie, ca sa ai noroc. Ca fata, pot garanta ca vanzarile de chiloti rosii la sfarsit de decembrie cresc vertiginos. De ce rosie si nu albastra sau roz? La baieti din cate stiu nu exista vreun obicei similar, ceea ce demostreaza inca o data, daca mai era nevoie, cat de stupid si lipsit de substanta e obiceiul.

- sa tii in mana bani la miezul noptii. Asta e derivat din superstitia ca ce atingi la momentul trecerii in anul nou, vei avea tot anul. Si desigur, nimeni nu vrea sa atinga o carte sau o bucata de paine. Toti tin la indemana o bancnota cat mai mare.

- pocnitorile: S-a descoperit ca ne tragem din chinezi si nu m-am prins eu? Cred ca si stramosii nostri faceau zgomot cumva ca sa anunte venirea noului an, dar banuiesc ca foloseau propria voce si cel mult bice. Obiceiul tampit si periculos de a asurzi oamenii cu aceste mici explozii ma scoate din sarite.

Imi permit sa fac presupunerea ca la noi porcariile astea prind mai bine si mai repede decat la altii. Poate ca un popor e cu atat de permeabil la obiceiuri straine cu cat e mai lipsit de bogatie si frumusete interioara, incapabil sa creeze ceva cu consistent si atragator ca idee pentru ceilalti.

Voi ce credeti? Mi-a scapat vreo "datina" importanta?

marți, 30 decembrie 2008

La magazin

Aveam nevoie de cateva lucruri, nimicuri in fond, asa ca mi-am invins sila si groaza si m-am hotarat sa ma duc la cel mai apropiat hipermarket din cartier. Pentru ca... acum, indiferent de cartier, ai mereu cel putin doua optiuni in preajma. In fine. Am oroare de mers la cumparaturi in preajma vreunei sarbatori; nu suport aglomeratia, agitatia oamenilor, vandalizarea rafturilor, mirosul. Dar m-am dus, sperand inca o data ca de data aceasta va fi uman.

Nu a fost. Am dat o raita prin magazin si am plecat fara sa cumpar nimic. In primul rand, ceea ce cautam era deja epuizat. In al doilea rand, am simtit iar strangerea de stomac care prevesteste o indispozitie de durata. Ce haos! Cat primitivism! Consumism ca surogat al Paradisului, vorba lui Sabato. Oamenii se reduc la simpla placere de a crapa in ei cat cuprinde. Nu mai conteaza nici macar ce - am vazut parinti cu copii prescolari dupa ei, care umpleau carucioarele pana la refuz cu zeci de conserve si semi-preparate intesate cu chimicale. Ideea de a citi eticheta le este extraterestra.

Asa ca... am redus lista de cumparaturi si m-am limitat la magazinele din jurul bocului. In ultima instanta, cine zice ca omleta nu merge si ca cina?

luni, 29 decembrie 2008

Varste

Cand aveam 16 ani, timpul mi se parea incremenit. Zilele se scurgeau greu, saptamanile pareau interminabile, peste un an mi se parea un termen complet nerezonabil. De disperare ca voi avea mereu 16 ani, m-am gandit chiar la sinucidere, desi intre noi fie vorba niciodata serios. Credeam (si continui sa cred) in Dumnezeu prea mult.

La 18 ani ... se intamplau prea multe si m-am lasat cumva in voia lucrurilor. Pe la 20, cand m-am dezmeticit si am inceput sa ma intreb incotro merg si daca imi convine, am dat din umeri gandindu-ma ca e cam tarziu sa ma opun, sa caut altceva, sa ma resetez mental. Nu stiu acum daca ar fi fost mai bine altfel. Regret numai ca atunci credeam ca am atat de putine optiuni.

La 22 mi se parea cumplit de tarziu sa mai schimb ceva. Ma gandeam... daca ma razgandesc si o iau de la capat, imi vor trebui ani, or nu am timpul asta; dupa 26-27 esti practic un om batran. Da, atat eram de neghioaba, pentru ca altfel n-am cum sa ma numesc.

Acum ca ma apropii de atat de temuta si analizata schimbare de prefix, simt ca am mai mult timp inainte ca niciodata. Ma mobilizez, planific, incerc, experimentez. Ma mai gandesc uneori, ce-ar fi fost daca, desi evit ideatiile de gen. Oamenii isi imagineaza numai lucrurile bune pe care un alt drum le-ar fi adus. Ma uit in urma si ma gandesc cu duiosie la oamenii pe care i-am cunoscut, cei pe care i-am ajutat, cei care m-au ajutat ei pe mine. La locurile pe care le-am vazut, placerile pe care le-am incercat, lectiile de viata invatate. Nimic nu e in van, totul are un sens si totul se intampla la timpul sau. Pentru unii mai devreme, pentru altii mai tarziu.

Necesar

Perseverenta e una dintre cele mai importante calitati pe care le poate avea un om. Multa vreme (pana recent) am fost intr-o deplina eroare, crezand ca omul e cu atat mai "echipat" sa faca fata vietii cu cat e mai destept. Gresit! Inteligent dar lipsit de perseverenta, omul va fi destinat esecului, in plus va suferi mai mult decat prostul. Perseverenta insa e decisiva si determina de foarte multe ori succesul. Ii admir enorm si ii invidiez extrem pe cei care se dovedesc darzi in fata esecului si a obstacolelor, se aduna, depasesc disconfortul de moment, invata din experienta si merg mai departe, mai puternici si mai intelepti. Sper ca intr-o zi sa fiu si eu asa.

La mall

Ieri, la film, un tip a raspuns nonsalant la telefon in timp ce filmul rula. Degajat, fara a-i explica celui care l-a sunat unde se afla, cu naturalete. Desigur, telefonul a sunat mai intai, spre auzul tuturor din sala, reproducand o melodie cretina. Si a vorbit, pret de cateva minute. Cu voce... tare, normala. Ma intreb ce si-o fi imaginat interlocutorul sau in legatura cu fondul sonor.

Sigur ca nimeni nu i-a spus si nu i-a facut absolut nimic.

Bucurestiul a fost cucerit de manelisti si hidrocefali, si nu mai e nimic de facut pe tema asta.

duminică, 28 decembrie 2008

2009

De-abia astept sa vina anul nou. Anul asta... n-a fost tocmai grozav. Se vede treaba, am intrat in dispozitia melancolic-retrospectiv-analitica ce ma determina sa fac bilantul si sa scrutez cu mai multa speranta viitorul.

Tot ce avem insa este prezentul. Acum. This is as good as it gets. Restul... e imaginatie, moft, idee. Mai intai trebuie sa ne impacam cu momentul prezent.

vineri, 26 decembrie 2008

Nimic

Mi-e foame de onestitate, de adevar pur, clar, fara mila si frica. Lumea ar fi mult mai usoara asa.

In schimb, alegem minciuna, in fata celorlalti si a noastra.

De Craciun, oamenii prefera sa vorbeasca despre politica si fotbal, trafic sau alte nimicuri, in loc sa isi spuna ce gandesc. De ce nu isi mai vorbesc, de ce nu isi mai spun pasurile unul altuia, de ce sunt nefericiti, de ce fug. Mananca si vorbesc politica.

Trebuie sa incetez sa ma mai revolt. Trebuie. Sau, sa incetez sa mai observ. Nu mai pot inghiti din ce in ce mai multe pastile ca sa rezist pe parcursul zilei. Nu inteleg rostul acestei luciditati extreme, necrutatoare, care nu vrea sa cedeze cu niciun pret. La ce-mi serveste? La ce bun? La ce?

Unii oameni sunt ca niste cartofi stricati de tot de dinauntru. Le dai coaja la o parte ca sa descoperi viermii si putreziciunea ascunse. Unii cartofi mai pot fi recuperati, pe altii ii aruncam la gunoi, pentru ca e clar ca nu mai e nimic bun ramas din ei. Cu oamenii de ce ar fi altfel?

Nu mai vreau sa ma vad, „de sarbatori”, cu oamenii care nu isi mai sunt cu adevarat prieteni. Cred ca am sa incetez sa le raspund la telefon. N-au nevoie de explicatii, de fapt nu vor sa auda ce am eu de zis. Oare vrea cineva?

Mi-ar placea o casuta undeva in varf de munte. Sa stau pe prispa sa ma uit cum rasoare soarele, cum se asterne zapada, sa vad pamantul nesfarsit si sa ascult natura.

Sunt prea multi oameni rai si prea putini buni. Mult prea multi prosti in comparatie cu cei cativa inteligenti. Un curajos la mia de lasi. Incotro?

Traiesc intr-o lume cu televizoare instalate in fiecare camera, care merg continuu, cu sonorul tare. Intr-o lume in care primul lucru pe care cineva il face atunci cand ajunge acasa e sa dea drumul la televizor.

Ranesc oamenii cand sunt sincera. Or eu vreau sa fiu sincera tocmai pentru a-i cruta de suferinta inutila. Asa ca de ceva vreme incoace exersez tinutul gurii. Ma dispretuiesc din pricina asta.

marți, 23 decembrie 2008

Viata merge mai departe

Dincolo de "atmosfera de sarbatori" (pe-asta ar fi trebuit sa o trec pe lista expresiilor enervante), oamenii continua sa isi traiasca viata, fix la fel, poate doar cu un plus de cheltuiala. O pereche divorteaza dupa multi ani de sacrificii ale unuia dintre ei pe altarul intelegerii comune. Un tata face AVC dupa ce s-a enervat din nou, cumplit, in trafic. Un imbecil i-a taiat calea, altul l-a blocat in parcare, iar acum baiatul lui nu mai raspunde la telefon, oare ce sa-mi imaginez? Un sef isi saboteaza sistematic noua colega, ma rog, cel putin atunci cand nu poate sa isi insuseasca pe nedrept meritele muncii ei. Copiii indepartati de parinti se indeparteaza si mai mult, pentru ca au crescut suficient de mari ca sa inteleaga ca iubirea, pur si simplu, nu e acolo, n-are rost sa insiste la nesfarsit. Doamna singura si tot mai batrana continua sa hraneasca si sa adaposteasca in garsoniera ei de 30mp haita de caini vagabonzi din jurul blocului, de trebuie sa iti bagi nasul in fular cand treci pe langa ea.

Nu stiu exact ce inseamna "spiritul Craciunului", in acceptiunea majoritatii. Miracolul nasterii lui Hristos? M-as mira. Bucurie, generozitate, pretuire, altruism? N-am niciun motiv sa cred asta. Judecand dupa fapte, oamenii iubesc Craciunul pentru ca le aduce caltabosi, cadouri, oferte promotionale si concert gratis in parc.

luni, 22 decembrie 2008

Timp liber

M-am dereglat complet. Nu mai stiu ce sa fac cu timpul meu liber. O explicatie ar fi aceea ca optiunile disponibile, in numar tot mai mare, in loc sa ne ajute, se intorc impotriva noastra si ne ingreuneaza deciziile. Alegerile. Ce vreau eu sa fac? Si daca vreau cu adevarat, de ce nu ma mobilizez in directia respectiva? Devin abulica? Nu cred. Tind mai degraba catre varianta in care lipsa energiei e modul in care nivelul meu profund refuza sa se consume in directii neproductive. Cred ca in adancul nostru stim perfect ce vrem, numai ca in timp am devenit surzi la vocea interioara.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Vacanta!!!! (2)

Ah, si cel mai important, o sa scriu pe blog mai mult!!! :)

Va doresc tuturor o zi minunata.

vineri, 19 decembrie 2008

Vacanta!!!!

Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand incep sa ma gandesc la urmatoarele 2 saptamani neintrerupte de vacanta, imi vine sa sar intr-un picior de bucurie, cu toata depresia mea cronica!

Ma asteapta 2 saptamani in care:
- ma voi trezi la cat vreau eu, nu la cat trebuie
- ma voi culca cand vreau eu, nu la cat cedez temerii ca totusi maine nu ma voi trezi la timp sau nu voi fi suficient de odihnita pentru a face fata serviciului in mod onorabil
- voi mananca mancare gatita!!
- voi citi pana cand ma vor durea ochii
- ma voi uita la filme alese pe spranceana
- voi face mai multa miscare
- voi savura diverse tipuri de vinuri
- voi redescoperi placerea de a sta de vorba la telefon
- voi face ordine printre carti
- voi strange informatii despre cateva cursuri pe care vreau sa le fac.

Cum am ajuns sa muncim atat de mult, sa pierdem atat de mult timp facand lucruri in care nu ne recunoastem deloc?

joi, 18 decembrie 2008

Expresii extreeem de enervante!

Sunt cateva cuvinte si formulari in limba romana pe care, daca as putea, le-as strange snop, le-as lega bine si le-as da foc. Dupa care le-as juca cenusa in picioare.

Daca nu sunt indiscret(a): oooh, ba esti! Si stii asta foarte bine, numai ca mizezi pe bunul meu simt care ma va impiedica sa te fac indiscret(a) si ma va determina sa-ti raspund la intrebare. Ei bine, poti sa-ti bagi indiscretia in fund, eu n-am de gand sa ma las manipulata atat de simplist, inventeaza ceva mai subtil.

Sincer: Sincer sa fiu... Sincer sa iti spun... Sincer iti zic! In caz ca nu ti-ai dat seama, tocmai imi transmiti mesajul ca in rest onestitatea ta e indoielnica. Dispari.

Sa iesim la o cafea: Nu. Nu. Nu. Suna oribil, atat in context personal cat si de business. Mai ales cand propui sa bem o cafea la 10 noaptea si tu nici macar nu bei cafea. Iar sucul nu e un inlocuitor adecvat!! Exista un milion de alte modalitati, mult mai naturale, de a-mi spune ca vrei sa discutam.

Dumneata: glumesti? Te-ai teleportat acum 2 secunde din vreun sat izolat din Romania anilor '80? Revino-ti, adapteaza-te si invata-l pe 'dumneavoastra'.

Ooooooof!!

miercuri, 17 decembrie 2008

Mici delectari la ora pranzului

Putine lucruri ma enerveaza mai tare decat plescaitul!! Si asta inseamna mult pentru mine, care ma simt in permanenta asediata de nenumarate motive de enervare. Dar plescaitul... takes the cake!

Cand aud zgomotul ala de saliva amestecandu-se cu mancare si aer, cand vad buzisoarele unsuroase si manjite cu toate componentele bolului alimentar in formare, mi se intoarce stomacul pe dos si ma apuca o furie de nedescris. Simt o pofta nemaipomenita de-l izbi pe boul sau pe scroafa care molfaie spre greata mea vesnica si sa-i sun parintii, daca mai sunt in viata, pentru a-i intreba cum a fost posibil ca acest animal primitiv sa nu fi dobandit nici pana acum obiceiul simplu de a manca cu gura inchisa.

Simbolistica moderna

Oare ce vrea sa transmita o fata care poarta cercei Playboy? Astazi, in ciuda orei matinale, nu mi-am putut dezlipi privirea de pe urechile unei tinere domnisoare, profitand de faptul ca ea la randul ei era absorbita de lectura revistei 'Povestea mea'. Fata avea urechile impodobite cu o minunatie de pereche de cercei cu strasuri, in forma celebrului iepuras Playboy. In mod automat, in mintea mea au incoltit cateva intrebari:
1. De ce nu se fac si cercei cu Coca-Cola sau BMW?
2. De ce nu vedem barbati care promoveaza brandul Playboy, ci numai femei? Si nu in ultimul rand,
3. Ce se petrece in mintea femeii (insist sa cred ca ceva activitate neuronala are loc) care isi achizitioneaza un tricou, un ghiozdan sau o pereche de cercei inscriptionati cu Playboy? Le admira pe fetele din revista si din industrie? Isi imagineaza ca asa transmite intr-o forma usor deghizata dar totusi fara echivoc natura sa jucausa si sexualitatea lipsita de inhibitii? Sau este doar proasta?

marți, 16 decembrie 2008

Decizii

Totul e sa vrei. Uneori am senzatia ca din momentul in care am decis ceva, energiile universului se canalizeaza brusc in directia aleasa. Chiar si sub aparenta sutului in fund, asupra caruia suntem toti de acord ca e un pas (fortat) inainte. Sunt un surfer pe un val care m-a luat pe sus si ma duce la destinatie fara ezitari, ocolisuri sau opriri inutile, iar eu nu mai trebuie decat sa ma bucur de drum. Ironic oarecum, dupa ce m-am tot gandit si razgandit fara sa iau cu adevarat o decizie vreme de ani de zile, timp in care universul, destinul sau Dumnezeu a asteptat cuminte sa aleg.

Totul e sa vrei, sa te mobilizezi, sa simti ca ti-a ajuns si te angajezi la efortul schimbarii. Lucrurile de care ne temem se dovedesc mult mai putin dificil de depasit atunci cand chiar le infruntam.

luni, 15 decembrie 2008

Iesire nocturna

Mi se rupe sufletul cand vad cum 'interactioneaza' romanul. Cum 'socializeaza' el. Analfabetismul sau emotional si relational profund se oglindeste perfect in comportamentul schizoid al iesirilor nocturne in club.

Ati ghicit probabil, meditatia pe aceasta tema mi-a fost provocata de o iesire recenta in oras, pe la ore la care, de o vreme incoace, imi fac somnul de frumusete. Nu mai iesisem de o vreme, nu pentru ca nu mi-as dori sa-mi pot clati din cand in cand mintea si ochii cu infatisari ingrijite, conversatii superficiale si combinatii de alcool nemaincercate pana atunci. Ba dimpotriva, periodic simt o pofta sa ieees... asa, din rarunchi, parca. Dupa multe fiasco-uri insa am invatat sa-mi satisfac altfel nevoile de deconectare si sa stau pe fundul meu acasa. In schimb, ma intreb in continuare cum naiba s-or mai cunoaste in ziua de azi oameni care nu lucreaza impreuna.

Dar divaghez, iar. Chiar daca imi propun sa ma simt bine noaptea prin oras, atentia mi-e captata de tristetea celor din jur si ma indispun rapid. Cred ca sunt 2-3 persoane la suta de participanti la smogul colectiv care ies pur si simplu ca sa asculte muzica, sa savureze o bautura, care pot si vor sa initieze sau sa sustina o conversatie din simpla placere de a afla cum gandeste celalalt. In rest... in primul rand vezi foarte multe fete extrem de singure, avide de relatie, fie ea si de o zi sau o noapte. Eu chiar cred ca multe dintre ele sunt fete bune, istete, oneste, bine-intentionate. Cu alte cuvinte, chiar genul cu care merita sa ai o discutie si poate mai tarziu sa incerci sa construiesti o relatie. Au slabe sanse insa, pentru ca ele s-au tot uitat la Sex and The City si spera ca iesitul one day will pay off, dar se inseala amarnic, pentru ca ei au vazut maxim Bond si oricum au fost atenti la explozii, nicidecum la lectiile de seductie. Mi se rupe sufletul cand le vad imbracate in hainele bune, cu parul lor intins regulamentar cu placa!, cu trei straturi (toate evidente) de fond de ten manjit pe fata, cu genele ingreunate de prea mult rimel, incercand sa para senine si relaxate in vreme ce stau aliniate ca la targ si schiteaza de fatada cateva miscari de dans, cu precautie insa, sa nu cumva sa se puna in vreun unghi care nu le avantajeaza. De parca ar interesa pe cineva. Avem, apoi, baietii cumplit de timizi, care nu au nici macar curajul unei priviri hotarate, daraminte a unei abordari. Li se alatura taranii imbracati in maieu (wtf!?!) pentru a-si arata muschii aia gretosi, de pastilat dependent de trasul de fiare, singurul criteriu de masculinitate pe care mintea lor ingusta l-a selectat din suvoiul de informatii, tot mai multe si mai confuze, despre ce isi doresc femeile. Domnisoarele care sorb pretioase prin pai cola light, fumeaza slims fara sa schimbe o vorba intre ele si care isi petrec timpul examinand exigent din priviri fiecare persoana care le intra in campul vizual. Nu in ultimul rand, remarc mosii libidinosi, cu burti si piei cazute, cu ochi rosii si alunecosi, carora cineva ar trebui sa le explice ca varsta la care puteau sa piarda noptile fara a deveni ridicoli si sa isi puna si sanatatea serios in pericol a trecut de mult. Iar fetele alea care le vor raspunde avansurilor lor, da, sunt niste curve care nu dau doi bani pe ei, fix la fel cum nici ei nu dau un chior pe ele.

Oooof da. Cam asa am (re)vazut eu acum cateva seri viata de noapte bucuresteana. Si dupa ce m-am imbibat de fum, am asteptat 10 minute la un bar arhiaglomerat pana am putut comanda o bautura scumpa si foaaarte proasta, m-am strecurat cu greu printr-o multime lipicioasa si agitata, am decis sa plec repede acasa, pentru ca (inca) aleg sa nu beau pana la inconstienta printre straini pentru a uita cat de singura sunt.

vineri, 12 decembrie 2008

I'm back!

Salut! Imi pare rau ca in ultimele zile (saptamani chiar) am fost mai mult absenta. N-as vrea sa ingros randurile, si asa destul de consistente, de bloggeri proaspeti care renunta incet-incet la incercarea de a scrie constant. Adica de a tine cu adevarat un jurnal online al propriilor ganduri si trairi. Ca doar asta este blogul, nu?

Dar constat ca asa se intampla de cele mai multe ori. Oamenii incep un blog si apoi... din multe motive renunta ulterior. Sunt sigura ca daca i-am lua la intrebari, autorii nu ar eticheta gestul lor ca abandon :)) ci mai degraba ca 'postari mai rare', 'lipsa de timp' etc.

Bun. Timpul e cu siguranta un element care explica, cel putin partial, rarirea interventiilor unui blogger. Dar mai sunt. Referindu-ma la experienta proprie si la tendintele pe care le-am avut recent, as enumera si senzatia de inutilitate. Deziluzia. Scrisul e o forma de terapie, aici sper ca sunteti de acord cu mine. Fie ca scrii sub plapuma in carnetelul tau secret, pe un site binecunoscut sau literatura in cel mai conventional sens al cuvantului, cred ca toti scriem pentru ca vrem sa schimbam ceva, fie macar doar starea noastra de moment. Si uneori ti se pare ca efortul de a insira cuvinte nu merita.

Alti bloggeri cred ca renunta pentru ca a 'tine' un blog e mai greu decat te-ai gandit la inceput. Ca sa scrii, fie si nimicuri, trebuie sa faci un efort, sa fii atent la ce se intampla in jurul tau si cu tine, sa selectezi ce ti se pare mai interesant (pentru tine sau pentru public?) si apoi sa te concentrezi pe forma pe care o vei da. Or evitarea efortului in schimbul confortului zace inscrisa (sic!) in zestrea noastra genetica.

Zilele astea n-am prea mai scris, dar am citit mult. Carti, reviste, ziare si bine-nteles, bloguri. Multe sunt zero, in ciuda popularitatii. Am descoperit insa si cateva bloguri noi, care imi plac mult. La un moment dat o sa-mi improspatez semnificativ lista celor pe care le urmaresc si pe care vi le recomand.

Care este prima scriitura care va vine in minte si despre care va amintiti ca v-a dat un pumn in stomac? Poate fi carte, articol, maxima scrijelita pe zid, nu conteaza.

marți, 9 decembrie 2008

Cupluri

Ar fi atat de multe de spus despre ele. Dar azi ma voi referi la un singur lucru.

Mi-am dat seama recent ca nu cunosc decat un cuplu pe care il banuiesc de fericire, pardon, gresit spus, de armonie autentica. Restul "familiilor", cu sau fara urmasi, aflate in faza pre sau post-contractuala, ma fac sa ma indoiesc puternic de faptul ca iubirea exista cu adevarat.

Nu cred ca poti iubi deplin si sincer pe cineva daca nu te iubesti intai pe tine. Daca nu te placi, nu te respecti, daca nu te cunosti bine, inainte de orice altceva. Atata vreme cat vei fi preocupat(a) de ce cred ceilalti, de valorile pe care cei din jur tind sa ti le impuna si tu nu ai taria si integritatea de a alege pentru tine, cand iti pierzi reperele, esti avid(a) de afectiune sau atentie.... este practic imposibil sa ai o relatie adevarata. Adica sa si dai, nu numai sa primesti. Sa il simti pe celalalt, sa renunti la egoism, sa te simti mai liber(a) alaturi de cel ales/cea aleasa si nu mai conditionat.

As vrea sa cunosc, chiar de la distanta, cupluri frumoase, reale. M-am saturat de imitatii si minciuni ridicole.

vineri, 5 decembrie 2008

Banii

Prima oara am aflat ca oamenii isi arata adevarata fata atunci cand au de-a face cu bani cand eram de fapt mult prea mica sa inteleg. Se intampla pe cand inca purtam pampoane in par, iar autoarea revelatiei a fost invatatoarea mea de atunci. O femeie cu o personalitate puternica, prea puternica pentru a se face placuta, care dadea nastere la valva si discutii. Ea ne-a spus atunci, clasei de pici si fetite aflate inca la varsta papusilor si care o priveau cu un amestec de admiratie, teama si nedumerire ca 'oamenii se vad cel mai bine la bani'.

Am uitat practic aceasta mica lectie de viata pana cand mult mai tarziu, propriile-mi experiente au venit sa sustina asertiunea doamnei cu pricina. Astazi sunt mai convinsa ca oricand ca a fost una dintre cele mai limpezi, sintetice si utile invataturi care mi-a fost predata vreodata. Initial, cantarind valoarea de adevar a acestei afirmatii, ma gandeam ca numai sume importante - de la zeci de mii de valuta forte in sus - ar putea determina pe cineva sa-si compromita imaginea, in ochii celorlalti si mai ales in cei proprii, pentru lucruri materiale. Va imaginati socul pe care l-am resimtit atunci cand am constatat contrariata ca de fapt, atunci cand esti zgarie-branza, te dai in vileag si pentru cateva monede.

E extrem de simplu si se vede din avion, daca ai o clipa ragaz pentru a observa conduita celor din jur. Am avut, de exemplu, pe vremea cand castigam o suma echivalenta cu pretul unui cartus de tigari, o sefa care ma trimitea constant sa ii cumpar diverse de la magazinul de la colt uitand sa imi dea banii necesari sau amanand la nesfarsit momentul in care se va duce, in sfarsiiiit, pana la bancomat ca sa scoata niste cash. Un coleg care in ciuda salariului de multe mii de euro pe luna, manca in fiecare zi sticksuri si iaurt. Evident, acelasi coleg ciugulea cu pofta, la orice ora, din mancarea tuturor celorlalti colegi si pandea resturi in bucataria comuna. Am cunoscut persoane care au venituri considerabile si familii mai mult decat instarite, dar care tin cu dintii la o dobanda infima acordata lunar de banca sau care s-ar imbolnavi daca vreodata ar fi siliti sa lase un bacsis normal. Si tot asa.

Se intampla doar la noi? Sunt romanii atat de hamesiti dupa zeci de ani de comunism (=privatiuni) incat mancatul de sub unghii si 'ciupelile' au devenit niste strategii de supravietuire si adaptare inscrise in genele noastre? Experienta m-a convins ca statistic vorbind, exista mai multi oameni... chibzuiti decat cei generosi - de ce? Voi ce parere aveti?

miercuri, 3 decembrie 2008

Asteptand

Rabdarea nu s-a numarat niciodata printre punctele mele forte. Stiu bine si incerc sa ma controlez si sa ma educ in acest sens. Imi stabilesc noi obiective de fiecare data cand putina-mi rabdare imi este pusa greu la incercare de-a lungul zilei: in magazin la coada, cand ascult pe cineva care nu are nimic interesant de spus, ori cand raspund la aceeasi intrebare cretina a 5a oara pe ziua de azi. Dar imi lipseste rabdarea cel mai mult atunci cand sunt nevoita sa astept.

Exista momente cand nu ai ce face altceva decat sa astepti. Ai facut tot ce tinea de tine, ai dat ce ai avut mai bun, acum trebuie sa astepti. Nimic mai neplacut. Asteptarea ma oboseste, imi consuma cele mai bune resurse, e ca un vartej care imi inhata energia si creativitatea. Gandurile mi se invart doar in jurul motivelor care imi prelungesc asteptarea - ganduri inutile, pentru ca motivele sunt dincolo de controlul sau macar de puterea mea de cunoastere. Asadar, nu voi sti niciodata in ce masura toata ipotezele pe care le cantaresc atent ore intregi se vor adeveri, care dintre ele se vor fi dovedit absurde. Asta nu ma impiedica totusi sa continui sa ma gandesc, iar si iar, sa ma perpelesc cand pe o parte, cand pe alta. Degetele bat darabana neincetat, ceea ce probabil explica senzatia ciudata pe care o am in ultima vreme in antebrate. Incerc sa imi ocup mintea si mainile cu altceva, sa umplu timpul si sa il fac astfel sa se scurga mai repede pana la mult-asteptatul deznodamant.

De exemplu scriu, la inceput cu speranta ca asta ma va mai linisti in mod miraculos, inexplicabil, la sfarsit cu dezamagirea ca starea mea e neschimbata.

marți, 2 decembrie 2008

Bad days

Sunt unele zile in calendar la care as renunta fara pic de regret. Zile complet gri, in care nimic nu se intampla cu adevarat. Ma trezesc greu, fara niciun chef. Cafeaua nu mai are efect, nu ma pot concentra, nu ma intereseaza nimic. Zile pe care le-as petrece sub dus, ascultand muzica in surdina, intr-o izolare deplina. Mi-e sila de discutiile sterile si oribil de plictisitoare din jurul meu, de lipsa de orizonturi si speranta a tuturor. Nu vreau decat sa dorm, suficient de mult si de profund incat sa scap de senzatia de sufocare, de neliniste, de tristetea imensa pe care o simt.