Pe vremea când eram o domnișoară singurică și disponibilă (eeeeh, fost-am lele cât am fost), mă confruntam cu o lipsă acută de ... opțiuni. Ce să mă dau după deget, mi-ar fi plăcut să cunosc un bărbat (sau mai mulți :D) simpatic, istețel, curățel, cât de cât arătos, dacă se poate un pic descurcăreț și sigur pe el, etc. Simplu de spus, greu de făcut. După câțiva ani buni de celibat tradițional am început să fiu atentă la cei ce povesteau de situri de dating. Circumspectă rău dar mult mai deznădăjduită de șirul lung de hopeless losers pe care îi cunoscusem până atunci, am hotărât să dau o șansă acestor mijloace controversate de a ieși în lume. Am ajuns astfel să descopăr câteva lucruri, mai rar asociate cu ideea datingului online:
Economia de timp. O persoană responsabilă și care a depășit vârsta de, să zicem, 25 de ani are probabil o serie de preocupări și activități (de multe ori sub forma unui job) care îi lasă destul de puțin timp și energie pentru a mai ieși serile sau la sfârșit de săptămână etc. și pentru a mai cunoaște alți oameni. Pe internet în schimb poți răspunde unui mesaj între două ședințe sau cât aștepți în trafic la pasajul Băneasa. Poți purta o conversație din confortul propriei sufragerii, în papuci și fără machiaj. Dacă tipul se califică, sigur că urmează și întrevederea. Dar până atunci, poți sorta o groază de prospecți pentru care altfel ți-ar fi trebuit luni de eforturi și tatonări.
Pre-selecția mi se pare un atu important al siturilor de dating. Presupunând o minimă onestitate din partea celorlalți utilizatori, sunt câteva deal-breakers pe care le poți remarca încă înainte de a schimba primul salut. Poate că tip nu suferă grasele, de exemplu. Sau ochii verzi, habar n-am. Ceva. No problem, bagi un filtru. Eu am o problemă cu scunzii. Să mă ierte cititorii mititei, dar sunt mai prăjină de felul meu și vreau să mă simt protejată, dominată, cum vreți să-i spuneți. Așa că nu discut decât de la 1.80 în sus. Cunoașterea limbii române, iată un alt criteriu important și verificabil atunci când subiectul își completează profilul cu o descriere. You get the picture.
Paleta mai largă de opțiuni. Cuplurile din jurul meu fie sunt împreună din liceu fie s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni. Ghinion, eu în liceu eram o bleagă, iar în puținele dăți în care prieteni de-ai mei mi-au facut cunoștință cu necunoscuți a ieșit nasol. Colecție mai mare de nătărăi și plicticoși n-am văzut și oricât aș miza pe bunătatea garantată a bărbatului din fața mea, ceva sare și piper trebuie să gust. Câțiva ani de ieșiri nocturne prin cluburi și baruri mi-au demonstrat nu numai că poți fuma 2 pachete de țigări pe noapte (asta după un alt pachet ziua) dar și că astfel nu faci mare brânză în termeni de extindere a cercului cu potențial romantic. Prin urmare, siturile de dating primesc puncte suplimentare pentru oportunitatea de a cunoaște oameni cu care altfel n-aș avea niciodată ocazia să schimb o vorbă.
Facilitarea interacțiunii. Toată lumea e mai curajoasă pe internet. Băiatul care într-un bar nu s-ar ridica nici mort de la masă ca să vină șă-ți dea bună ziua își va lua inima-n dinți pe web și îți va cere IDul de mess.
Mai puțină ipocrizie. Yeeeey! Din moment ce te-ai înscris pe un site de dating e limpede că ești în căutarea unui partner. În plus, cei interesați doar de o aventură sau doar de o relație pe termen lung tind să facă acest lucru cunoscut celorlalți utilizatori de la bun început, așa că nu te mai poți plânge că n-ai știut că-i fustangiu sau clingy (asta putea fi indexată și la economie de timp).
Atâtea-mi vin în cap acum, dar s-ar putea să mai fie.
Încep să fiu un pic exasperată de amice single, triste că pe ele nu le agață nimeni (ele nu se exprimă așa, dar exact asta e ideea). Eu am yang-ul mai pronunțat și tind să întâmpin asemenea lamentări cu întrebarea „Și ce faci în privința asta?”, numai că atitudinea mea pare să genereze nedumerire și o oarecare ostilitate. Eu zic că dacă (noi fetele, în secolul 21) stăm să ne plângem toată ziua și sperăm că într-o zi un tip frumos, manierat și elegant va coborî dintr-un Lamborghini și ne va spune ceva atât de amuzant dar și de inteligent în același timp încât până și tații noștri ne vor zâmbi îngăduitori, atunci nici nu merităm un bărbat ca lumea și oricum avem mari șanse să îmbătrânim așteptând. Ideea siturilor de dating pare a se lovi de două mari contraargumente, pe cât de stereotipice pe atât de puternice: „acolo n-ai cum să cunoști tipi serioși” și „nu e genul meu să fac așa ceva”.
Să le luăm pe rând.
Prima afirmație e o tâmpenie, mai ales când vine din partea cuiva care nici n-a încercat. Ca om trecut prin d-astea, aș zice că distribuția calității umane în rândul utilizatorilor de pe siturile de dating este similară celei din viața din jurul computerului. Oamenii buni sunt rari și trebuie descoperiți. Așa că, navigând cu încredere dincolo de un procent inevitabil de analfabeți, organizatori de orgii și executanți entuziaști de sex oral vei reuși să cunoști și bărbați cât se poate de OK. Dacă o tipă serioasă ca tine se gândește la alternativă, probabil că tipi la fel de serioși (și poate mai practici) au făcut-o deja. Îndemnul meu (ca și la alte capitole ale vieții) este să intri și să vezi înainte de a trage concluzii.
A doua chestie aproape nici nu merită un răspuns, fiind o stupizenie și o falsitate cât casa. Nu există un gen destinat netului și un altul incompatibil cu el, există doar oameni mai mult sau mai puțin sinceri cu ei și cu ceilalți. Vrei să faci sex? Face it. Jocul de-a găina care se împiedică devine ridicol după ... hai să zicem (iar) 25 de ani. Nu e nimic mai firesc decât să îți dorești un partener, deci nimic mai firesc decât să-l cauți. Dating sau vibrator, alege și mai lasă-ne.
Mai adaug numai că omul care mă suportă, sprijină, înțelege, mângâie chiar dacă nu înțelege, ascultă și iubește a apărut în viața mea mai întâi ca un mesaj în inbox. Și nu recunosc asta doar aici, în călduțul anonimatului. Toată lumea care ne cunoaște știe cum ne-am cunoscut. Așa că eu sunt cert, 100%, no doubt about it, pro situri de dating. Tu?