Atât astăzi

Astăzi m-am delectat cu efectele amabilității, iscusinței și înțelepciunii unor domni întreprinzători din cartier care au decis că blocul în care locuiesc nu moare fără apă caldă (perfect adevărat) și ne-au tăiat accesul la acest element de desfrâu, oferindu-ne (impunându-ne chiar, dacă stau bine și mă gândesc) oportunitatea rară de a ne căli trupurile și desigur, caracterele. În goana procedurii de curățire trupească la o temperatură caracteristică mai mult nordului continentului, nu m-am putut opri să meditez, la fel de grăbită, la profunzimea expresiei „ca un duș rece”.

Oamenii au început să converseze insistent pe teme de vacanță, unde pleci?, cu cine?, cât stai?, etc., dând încă o dată dovadă de obișnuita lipsă de inventivitate în arta conversației. Ascultând astăzi forțată de împrejurări emoțiile anticipative ale unora care analizau pe net fiecare fir de nisip de pe plaja X și costurile implicate, mi-am dat seama că pentru o anumită categorie o mare parte a plăcerii produse de vacanță este una conexă ideii de statut. Vacanța, ca și telefonul sau mașina, e astăzi un reper ce te expediază rapid într-un sertar, de mai sus sau de mai jos, al marelui scrin social.

Mă enervează din ce în ce mai tare plescăitul în public, suptul dinților (bleaaah), trasul inutil al mucilor (pardon!), în general gama generoasă de sunete pe care corpul uman le poate produce. Sunt o victimă deplin neputincioasă a badărăniei generale care va trebui să învețe să se apere cât mai bine și de astfel de agresiuni.

Atât astăzi, vă spuneam.