Îmi place mult Crin Antonescu. Am încercat să evit temele politice pe blog însă... e blogul meu și fac ce vreau cu el, corect? Și simt nevoia să explic. Îmi place mult modul atipic în care Crin Antonescu frazează, vorba lui de om citit și cerebral, prieten intim al cuvintelor și al sintaxei. Îmi place cum nu seamănă prin nimic cu niciun alt politician român de după '89 și cum totuși nu-și urlă demagogic neobișnuitul. Mă bucură neastâmpărul privirii, nervozitatea mâinilor, rămășițe de umanitate pe care masca omului politic nu le acoperă deplin. Îmi place tinerețea lui, decența cu care a trăit până acum în ciuda încercărilor prin care a trecut.
Cel mai mult îmi place speranța realistă pe care o cultivă, modul cum evită răspunsurile simple, dezirabile, anume construite pentru Dorei, cum caută precaut cuvintele potrivite. Îmi place refuzul său de-a vinde gogoși unui public majoritar tâmp, perfect permeabil la cuvinte goale.
Ce să fac? L-am revăzut aseară și m-a însuflețit...
Un comentariu:
Am avut sansa sa "dau mana" cu domnia sa. Este intr-adevar un om bun.
Imi e frica insa de "fenomenul Basescu". Si el ne inspira speranta...
Are un vot de la mine. Sunt liberal de convingere oricum...
Trimiteți un comentariu