The only way out is through

Din păcate titlul nu-mi aparține. Mi-ar fi plăcut să fi putut sintetiza ceea ce simt așa; dar Alanis Morissette a făcut-o mai demult. Mda, singurul mod de a depăși un obstacol e să-l iei la scărmănat.

Lupta - asta e singura șansă de rezolvare. Nu există rezolvări de la sine. Cineva, ceva trebuie să intervină. Iar tu poți fi victimă sau agent al schimbării. Nu există o altă variantă. Nu poți fi spectatorul propriei vieți. Ești fie găina paralizată ce se lipește de pământ pe măsură ce uliul se apropie, sau ciuta care aleargă până când abandonează leul.

Partea neplăcută e că nimeni nu-ți garantează succesul. E posibil să duci zeci de bătălii și să rămâi doar cu buza umflată. De-aia e greu. De-aia poate părea că e mai isteț să te-ascunzi, să amâni la nesfârșit, să „uiți”, să minți, să te prefaci. E și-acolo un ceva ce nu-ți dă pace, dar în această două variantă eșecul e diluat în ani, administrat în porții mici, mult mai ușor suportabile. La final însă ești inevitabil și iremediabil învins.

Așa că dacă ții la victorie, dacă vrei să ai măcar o șansă infimă la un altfel de viitor, nu poți decât să lupți, oricât de greu ți-ar fi să te mobilizezi. Spun luptă, dar nu mă gândesc la violență. N-au legătură. Șeful ăla imbecil, vecinul nerezonabil, politicienii corupți până în măduva oaselor, părinții care-ți dezaprobă stilul vestimentar, medicul iresponsabil și nepăsător, educatoarea care-ți bruschează copilul, toți pot fi învinși, de obicei mult mai ușor decât ne imaginăm. La luptă, așadar!