Mi-e imposibil sa nu remarc apetitul pentru critica, degenerand uneori in veritabil nihilism, al celor din jur (aia nu e buna, ala e un tampit, ideea asta e sortita din start esecului. OK, si tu ce propui in schimb? Nimic; cat de infiorator de previzibil. Hai sa stam atunci cu bratele incrucisate asteptand Apocalipsa! Ce zici de propunerea asta?). Critica este rareori urmata de o initiativa pozitiva. E mult mai usor sa distrugi decat sa creezi. Sa demolezi in loc sa construiesti. Urasc caile facile. Sunt inselatoare, rareori conduc la adevarata destinatie.
Nu pot, nu stiu, nu e treaba mea, nu vreau, nu, nu, nu, nu m-am gandit la asta, nu cred, nu am, nu sunt, nu spun, nu gandesc, mi-e frica.
In afara insa port o masca din ce in ce mai comoda, care probabil intr-o zi imi va deveni a doua natura si asa voi intra si eu in sfarsit in randul oamenilor normali. Afirm, dar nu mai insist. Explic, dar doar o data. Renunt, dar nu mai am remuscari. Regret, dar nu mai port pica.
Sper ca nu asta e intelepciunea, e mult mai putin exciting decat mi-as fi imaginat.
miercuri, 11 februarie 2009
luni, 9 februarie 2009
Nicio noutate
Buna ziua!
Ma scuzati. N-am mai scris, sunt in perioada muta. Am zis s-o incerc si p-asta, n-are cum sa strice, nu?
Nu mai pot spune, fie pe gura fie in scris. La ce bun? Simt o sfarseala fara margini, o lehamite deplina. Si as putea continua sa va descriu in multe alte detalii cum somatizez eu, cum am inceput sa traduc organic toata furia si durerea si ingrijorarea si nelinistea si revolta si frica interioara. Dar, la ce bun? Eu nu ma voi simti mai bine, voi nu veti fi invatat nimic.
Asa ca, momentan tac. Ma trezesc, ma imbrac, lucrez, mananc, ma culc. Privesc totul prin ochi neutri; am vrut sa devin mai calma dar cred ca ma apropii de nepasare. Devin neatenta, mi-e greu sa ma concentrez. La ce bun sa fac efortul?
Posturile mele anterioare ma linistesc, marcheaza evolutia ciclica a starii mele de spirit. E doar un episod care va fi urmat, mai devreme sau mai tarziu, de un boost de energie, de iluzia puterii de a schimba lucruri, macar dintre cele mici. Pana atunci insa, nu am decat gol de umplut.
Ma scuzati. N-am mai scris, sunt in perioada muta. Am zis s-o incerc si p-asta, n-are cum sa strice, nu?
Nu mai pot spune, fie pe gura fie in scris. La ce bun? Simt o sfarseala fara margini, o lehamite deplina. Si as putea continua sa va descriu in multe alte detalii cum somatizez eu, cum am inceput sa traduc organic toata furia si durerea si ingrijorarea si nelinistea si revolta si frica interioara. Dar, la ce bun? Eu nu ma voi simti mai bine, voi nu veti fi invatat nimic.
Asa ca, momentan tac. Ma trezesc, ma imbrac, lucrez, mananc, ma culc. Privesc totul prin ochi neutri; am vrut sa devin mai calma dar cred ca ma apropii de nepasare. Devin neatenta, mi-e greu sa ma concentrez. La ce bun sa fac efortul?
Posturile mele anterioare ma linistesc, marcheaza evolutia ciclica a starii mele de spirit. E doar un episod care va fi urmat, mai devreme sau mai tarziu, de un boost de energie, de iluzia puterii de a schimba lucruri, macar dintre cele mici. Pana atunci insa, nu am decat gol de umplut.
vineri, 6 februarie 2009
Adevar simplu si practic
Fact: pe oameni ii doare fix sub coada daca iti merge rau.
Altfel, pare sa ii preocupe cum iti merge, chiar te intreaba mimand interesul. E important insa de tinut minte si de avut in vedere ca totul nu e decat fatada atunci cand discuti cu ei. Tendinta de a raspunde sincer trebuie reprimata discret si inlocuita cu banalitati amabile. Sa marturisesti ca iti merge rau, in special din punct de vedere material, te face indezirabil si nefrecventabil. Indispui, esti inadecvat.
Din perspectiva pozitiva, e reconfortant sa ii pui pe ceilalti in situatii delicate si astfel sa le poti privi adevaratul chip. Vei stii pe viitor exact cu cine ai de-a face.
Sa nu mai am asteptari in privinta celorlati - asta cred ca va fi cea mai dificila lectie de viata pentru mine.
Altfel, pare sa ii preocupe cum iti merge, chiar te intreaba mimand interesul. E important insa de tinut minte si de avut in vedere ca totul nu e decat fatada atunci cand discuti cu ei. Tendinta de a raspunde sincer trebuie reprimata discret si inlocuita cu banalitati amabile. Sa marturisesti ca iti merge rau, in special din punct de vedere material, te face indezirabil si nefrecventabil. Indispui, esti inadecvat.
Din perspectiva pozitiva, e reconfortant sa ii pui pe ceilalti in situatii delicate si astfel sa le poti privi adevaratul chip. Vei stii pe viitor exact cu cine ai de-a face.
Sa nu mai am asteptari in privinta celorlati - asta cred ca va fi cea mai dificila lectie de viata pentru mine.
joi, 5 februarie 2009
Ezitare
Ma enerveaza ca nu pot sa imi dau mereu seama daca e cazul sa fiu draguta cu unii oameni sau nu. Oricat de buna as fi la "citit" oameni, nu ma pot baza pe o impresie de moment. Si daca nu pot fi sigura si vreau sa evit dubii sau remuscari post factum, ma simt obligata sa fiu amabila cu mai toata lumea. Si astfel imi creez zeci de obligatii care imi mananca din timp si energie si nu mai am resurse pentru lucruri mai importante. Ce cuvant urat, "obligatii". Uite-asa ma invart in jurul cozii de vreo 2 zile si nu stiu ce sa fac.
marți, 3 februarie 2009
Bleah!
Incep sa fiu din ce in ce mai iritata si mai dezamagita de frecventa, plasticitatea si intensitatea crescanda a limbajului sub-urban adoptat tot mai des de catre bloggerii din Romania.
Sigur ca inteleg ca blogul reprezinta pentru fiecare dintre noi un colt de Hyde Park virtual, unde esti liber sa spui (aproape) orice iti vine la gura. Dar ca de obicei principiul sanatos al libertatii de exprimare este gresit aplicat de majoritate. Inteleg ca un "in p.. mea" bine plasat face uneori cat 1000 de cuvinte, actioneaza ca o supapa si poate provoca hohote de ras. Dar sa fim seriosi, asta nu poate fi o strategie de exprimare pe termen lung si nu va inlocui niciodata substanta. Plus ca ceea ce are efect in limbajul oral nu poate fi totdeauna transpus ad literam in scris.
Noi romanii avem o relatie bolnava cu critica; nu stim nici sa o facem, nici sa o primim. Daca acuzi pe cineva de ceva si folosesti prilejul pentru a aduce in discutie organe genitale, rude si excremente, asta nu te face sa ai mai mult impact. Dimpotriva, scazi in ochii mei si iti reduci credibilitatea.
Ah, si am mai remarcat un lucru. In ultima saptamana, am citit cel putin 3 posturi ale unor autori diferiti in care eram asigurata ca ideea prezentata le-a venit in timp ce erau pe WC. Extrem de gretos. Nu ma intereseaza ce face nimeni pe buda, multumesc frumos.
Sigur ca inteleg ca blogul reprezinta pentru fiecare dintre noi un colt de Hyde Park virtual, unde esti liber sa spui (aproape) orice iti vine la gura. Dar ca de obicei principiul sanatos al libertatii de exprimare este gresit aplicat de majoritate. Inteleg ca un "in p.. mea" bine plasat face uneori cat 1000 de cuvinte, actioneaza ca o supapa si poate provoca hohote de ras. Dar sa fim seriosi, asta nu poate fi o strategie de exprimare pe termen lung si nu va inlocui niciodata substanta. Plus ca ceea ce are efect in limbajul oral nu poate fi totdeauna transpus ad literam in scris.
Noi romanii avem o relatie bolnava cu critica; nu stim nici sa o facem, nici sa o primim. Daca acuzi pe cineva de ceva si folosesti prilejul pentru a aduce in discutie organe genitale, rude si excremente, asta nu te face sa ai mai mult impact. Dimpotriva, scazi in ochii mei si iti reduci credibilitatea.
Ah, si am mai remarcat un lucru. In ultima saptamana, am citit cel putin 3 posturi ale unor autori diferiti in care eram asigurata ca ideea prezentata le-a venit in timp ce erau pe WC. Extrem de gretos. Nu ma intereseaza ce face nimeni pe buda, multumesc frumos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)