miercuri, 11 februarie 2009

Oare?

Mi-e imposibil sa nu remarc apetitul pentru critica, degenerand uneori in veritabil nihilism, al celor din jur (aia nu e buna, ala e un tampit, ideea asta e sortita din start esecului. OK, si tu ce propui in schimb? Nimic; cat de infiorator de previzibil. Hai sa stam atunci cu bratele incrucisate asteptand Apocalipsa! Ce zici de propunerea asta?). Critica este rareori urmata de o initiativa pozitiva. E mult mai usor sa distrugi decat sa creezi. Sa demolezi in loc sa construiesti. Urasc caile facile. Sunt inselatoare, rareori conduc la adevarata destinatie.

Nu pot, nu stiu, nu e treaba mea, nu vreau, nu, nu, nu, nu m-am gandit la asta, nu cred, nu am, nu sunt, nu spun, nu gandesc, mi-e frica.

In afara insa port o masca din ce in ce mai comoda, care probabil intr-o zi imi va deveni a doua natura si asa voi intra si eu in sfarsit in randul oamenilor normali. Afirm, dar nu mai insist. Explic, dar doar o data. Renunt, dar nu mai am remuscari. Regret, dar nu mai port pica.

Sper ca nu asta e intelepciunea, e mult mai putin exciting decat mi-as fi imaginat.

4 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

M-am simţit la postarea asta. Să ştii că ziaristul nu e obligat nici de lege, nici de codul deontologic să pună altceva în loc la ceea ce critică. Şi încă un amănunt semnificativ: câtă vreme suntem contribuabili, plătim toate taxele, votăm regulat pentru a fi reprezentaţi în forurile de conducere ale ţării, avem toată căderea să criticăm. Fie că o facem violent, fie delicat. Criticăm ceea ce am ales, pentru că ei sunt slujbaşii noştri şi nu regi unşi de Dumnezeu!

Uite un exemplu, poate sună cunoscut: :))

"Ma lovesc cel putin o data pe saptamana de un nou bou. Boul ultimelor zile a adunat cu mult peste 60 de trandafirasi in buchetelul vietii, de ce nu se pensioneaza odata in ma-sa nu stiu dar banuiesc (in afara jobului nu da nimeni niciun scuipat pe el) si imi explica el mie, de la mii de kilometri distanta, ce ar trebui sa fac. Asta in conditiile in care eu fac ceea ce fac de ani buni si cu rezultate notabile, iar el doar preia informatiile de la mine si altii ca mine si le prelucreaza mai departe. Ceea ce ii asigura traiul placut descris mai sus.

Si atunci, vin si intreb: cum naiba isi imagineaza that old fart ca imi poate explica el mie ceva?"

Food For Depression spunea...

Touche! :):):)
Cand am scris postul nu ma gandeam la critica publica, ziaristi etc., ci mai mult la cei din jurul meu, loc de munca, cunoscuti, etc.)

Cristian SÎRB spunea...

Ah, iertăciune, atunci. :) Dar ai scris bine!

Food For Depression spunea...

Multumesc :)