M-am uitat aseară la memorialul MJ și m-am întristat foarte simțind încă odată cât de final e totul. Azi ești, mâine nu, nu mai e nimic de făcut decât rememorat banalitățile care dau savoare și măsura celui ce-a fost.
Rămân cu o strângere de inimă, fetița lui Michael adusă practic să plângă la microfon, episod cu atât mai delicat cu cât cu câteva minute înainte se juca cu poșeta, părând oarecum plictisită, nerabdătoare să fie altundeva.
Astăzi am avut drumuri prin oraș și peste tot se auzea muzica lui MJ, omagiu prea mic, inutil, ipocrit.
6 comentarii:
bravo, ai pus punctul pe i.
Omagiu aduc si eu unui mare artist.
Numa ca nu inteleg paroxismul morbid la care s-a ajuns in ceea ce il priveste...
Suntem nu in secolul religios ci in secolul media, asta e clar!
ca-n versurile alea ale lui Eminescu
Or sa vie pe-a ta urma in convoi de-nmormintare,
Splendid ca o ironie, cu priviri nepasatoare,
Iar deasupra tuturora va vorbi vre-un mititel,
Nu slavindu-te pe tine, lustruindu-se pe el.
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta,
Ba sa vezi... posteritatea este inca si mai dreapta,
Neputind sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate, ca n-ai fost vre-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dinsii...Magulit e fiecare,
Ca n-ai fost mai mult ca dinsul.
@lollitta: excelent punctat, plus ca ne reamintesti geniul imensului Eminescu.
:(
ramane o culoare care nu prea poate fi stearsa usor de pe firmamentul acestui univers mai mult sau mai putin muzical
mai popular decat coca-cola,asta-i
Trimiteți un comentariu