Mama si tatal discuta. Replicile se succed lent, ca si cum fiecare simte nevoia sa se gandeasca bine cateva minute inainte de a raspunde. E genul de cuplu usor hilar, pe care nu ti-l poti explica decat intorcandu-te in timp. El este slab si scund, are nasul ascutit si o mustata care ii acopera jumatate de gura. Ea este corpolenta, desi nu (inca) grasa, cu niste ochi albastri si clari. Pun pariu ca acum 15 ani cand s-au luat, niciunul dintre ei nu era deloc de lepadat. Desi acum locuiesc in oras, e limpede inca din conformatie si expresie ca sunt prima generatie care locuieste la bloc.
Baiatul sta instinctiv mai aproape de tata, caruia ii seamana izbitor. Nu poate avea mai mult de 12-13 ani, desi pe buza superioara a aparut deja un puf negru care se vede de la o posta. E imbracat gros, cu siguranta gratie mamei obisnuite sa actioneze in numele celor doi si careia ii va fi foarte greu ca intr-o zi sa tolereze o nora. Pustiul priveste inainte, paralel cu pamantul. Ii asculta pe cei mari cu atentie si asteapta politicos sa vorbeasca abia dupa ce se instaleaza tacerea. Intervine o singura data, perfect oportun, invitandu-si parintii sa se serveasca din punga lui de dulciuri. Foloseste servetelul cu naturalete, spune 'multumesc' si 'scuzati-ma' celor din jur.
Cum au produs acesti doi oameni simpli un baiat asa de bine crescut?
joi, 27 noiembrie 2008
miercuri, 26 noiembrie 2008
Medicina romaneasca
Parintii nostri ne-au crescut in spiritul admiratiei si al respectului pentru medici. Personal, am simtit asta pana recent. Eram intimidata de fiecare data cand mergeam la doctor si percepeam breasla lor ca pe un soi de club exclusivist al caror membri sunt neaparat extrem de inteligenti, muncitori, curajosi, daruiti si chiar cu har. Pentru ca medicina adevarata, zic eu, inseamna mult mai mult decat invatarea pe de rost a mii de pagini.
Continui sa cred toate aceste lucruri cu tarie. Doar ca nu in legatura cu medicii romani.
In ultima vreme am fost obligata sa petrec mult timp in compania lor si sa ii cunosc mai bine. Curajosul este acum pacientul. Actul medical romanesc al zilelor noastre este dominat de indolenta, mizerie, spagi si ce e cel mai grav, incompetenta. Ma ingrozeste lipsa de cunostinte elementare cu privire la afectiuni poate mai rare, dar nicidecum exceptionale. Ma indurereaza lipsa de interes pentru cunoastere si dezvoltare profesionala. Ma intriga lipsa de atentie reala pentru pacient si impactul pe care medicul, prin tot ceea ce spune si face, il are asupra destinului acestuia.
Mai sunt doar cativa cei care au avut si si-au conservat vocatia si mai ales integritatea. Ma gandesc de exemplu la dr. Irinel Popescu sau dr. Raed Arafat. Dar sunt convinsa ca ei raman exceptii.
Voi mai aveti incredere in medicii din Romania? Ati apelat vreodata la servicii medicale in alte tari? Ce e de facut si cine e responsabil?
Continui sa cred toate aceste lucruri cu tarie. Doar ca nu in legatura cu medicii romani.
In ultima vreme am fost obligata sa petrec mult timp in compania lor si sa ii cunosc mai bine. Curajosul este acum pacientul. Actul medical romanesc al zilelor noastre este dominat de indolenta, mizerie, spagi si ce e cel mai grav, incompetenta. Ma ingrozeste lipsa de cunostinte elementare cu privire la afectiuni poate mai rare, dar nicidecum exceptionale. Ma indurereaza lipsa de interes pentru cunoastere si dezvoltare profesionala. Ma intriga lipsa de atentie reala pentru pacient si impactul pe care medicul, prin tot ceea ce spune si face, il are asupra destinului acestuia.
Mai sunt doar cativa cei care au avut si si-au conservat vocatia si mai ales integritatea. Ma gandesc de exemplu la dr. Irinel Popescu sau dr. Raed Arafat. Dar sunt convinsa ca ei raman exceptii.
Voi mai aveti incredere in medicii din Romania? Ati apelat vreodata la servicii medicale in alte tari? Ce e de facut si cine e responsabil?
marți, 25 noiembrie 2008
Discriminare
Astazi simt nevoia sa scriu despre discriminare. Egalitatea sanselor nu e decat o minciuna sinistra, o propaganda rau-intentionata, o sublima strategie de indesare a unui pumn suplimentar in gura celor care ar vrea sa isi ceara drepturile.
Romanii sunt victimele discriminarii. Negrii. Saracii. Cei fara diploma de studii superioare. Ne-cunoscatorii de limba engleza. Adeptii unei alte religii. Copiii. Toti sunt etichetati din start ca avand sau nu o serie de calitati si defecte.
Periodic intalnesti un norocos care apartine grupului favorizat si care n-are nici cea mai mica urma de constiinta asupra hazardului care l-a facut sa fie acolo si nu aici. Sau care are prostia imensa de a crede ca i se cuvine sa fie acolo. Norocosul e mult sub tine, din toate punctele de vedere. Cand deschide gura emite numai banalitati sau ineptii de-a dreptul. Nu empatizeaza, nu simpatizeaza, nu are istetimea si curajul unei opinii. E incapabil de ironie fina, de umor rafinat. Dar il intalnesti intr-o pozitie la care tu nu vei avea niciodata acces, pentru ca ambalajul lui valoareaza mai mult decat continutul tau.
Romanii sunt victimele discriminarii. Negrii. Saracii. Cei fara diploma de studii superioare. Ne-cunoscatorii de limba engleza. Adeptii unei alte religii. Copiii. Toti sunt etichetati din start ca avand sau nu o serie de calitati si defecte.
Periodic intalnesti un norocos care apartine grupului favorizat si care n-are nici cea mai mica urma de constiinta asupra hazardului care l-a facut sa fie acolo si nu aici. Sau care are prostia imensa de a crede ca i se cuvine sa fie acolo. Norocosul e mult sub tine, din toate punctele de vedere. Cand deschide gura emite numai banalitati sau ineptii de-a dreptul. Nu empatizeaza, nu simpatizeaza, nu are istetimea si curajul unei opinii. E incapabil de ironie fina, de umor rafinat. Dar il intalnesti intr-o pozitie la care tu nu vei avea niciodata acces, pentru ca ambalajul lui valoareaza mai mult decat continutul tau.
luni, 24 noiembrie 2008
Munca
Astazi nu ma simt bine deloc. Nimic grav, sunt sigura, oricum nimic suficient de serios incat sa plec de la birou acasa. Dar nu sunt in apele mele. Punand lucrurile insa in perspectiva, imi dau seama ca am devenit epuizata, secatuita emotional, dar continui sa muncesc, strangand din dinti.
Traim intr-o lume aberanta, care uniformizeaza si anonimizeaza oamenii, iar apoi ii ignora. O lume pe care chiar noi o construim si intretinem. O singura persoana, cu fascinanta-i unicitate, cu setul savuros si inimitabil de istorie personala, dificultati si potential, este anulata de acest vartej pe cat de superficial pe atat de violent pe care il numim viata de zi cu zi.
E nevoie de ceva forta sa te rupi de toate prostiile care iti aglomereaza timpul si care te tin departe de esenta ta. De ceea ce este real important pentru tine, pe termen lung. Prima oara cand am citit despre downshifting intr-un articol al dnei. Liiceanu, m-am simtit ca si cum cineva imi aflase cel mai rusinos secret si il transformase in subiect de dezbatere publica. Mi-ar placea sa nu mai muncesc. M-am saturat de viata asta ca o constanta reclama de 30 de secunde, care ma oboseste si nu ma convinge. Si cred ca e timpul sa o schimb spre mai bine.
Traim intr-o lume aberanta, care uniformizeaza si anonimizeaza oamenii, iar apoi ii ignora. O lume pe care chiar noi o construim si intretinem. O singura persoana, cu fascinanta-i unicitate, cu setul savuros si inimitabil de istorie personala, dificultati si potential, este anulata de acest vartej pe cat de superficial pe atat de violent pe care il numim viata de zi cu zi.
E nevoie de ceva forta sa te rupi de toate prostiile care iti aglomereaza timpul si care te tin departe de esenta ta. De ceea ce este real important pentru tine, pe termen lung. Prima oara cand am citit despre downshifting intr-un articol al dnei. Liiceanu, m-am simtit ca si cum cineva imi aflase cel mai rusinos secret si il transformase in subiect de dezbatere publica. Mi-ar placea sa nu mai muncesc. M-am saturat de viata asta ca o constanta reclama de 30 de secunde, care ma oboseste si nu ma convinge. Si cred ca e timpul sa o schimb spre mai bine.
vineri, 21 noiembrie 2008
Placerea weekendurilor
Am invatat sa ma bucur de sfarsiturile de saptamana relativ recent. De cand nu mai locuiesc cu parintii, de cand am invatat sa spun nu si sa fiu buna cu mine.
Cand eram copil, sambata era ziua curateniei si a cumparaturilor. Mama declansa devreme ciclul bine-cunoscut si strict ca un rozariu al activitatilor care se cereau imperios indeplinite. Cel mai tare uram spalatul pe jos, statul in genunchi pe linoleumul umed si storsul carpei deasupra galetii de plastic.
Duminica mama gatea si toata casa mirosea a mancare. Din bucatarie se auzea zgomot infundat de oale, farfurii si ustensile de inox, dar curiozitatea mea de a deslusi misterele din spatele placintei cu mere sau a ciorbelor cu multi morcovi era rapid si ferm respinsa de catre mama. Eram reprimita in spatiul atat de plin de semnificatii al bucatariei, scena tuturor intamplarilor bune si rele din viata mea pana la 18 ani, doar dupa ce erau reinstaurate ordinea si linistea.
Asteptam chemarea la masa in camera mea, unde citeam, ascultam muzica sau desenam. Ascundeam cu un fior obiectul interesului meu de moment cand auzeam pasii pe hol. Tresaream de fiecare data cand se deschidea usa. De multe ori, eram trimisa dupa noi achizitii: o sticla de apa minerala, inca un kilogram de cartofi sau ceapa, mai multa smantana sau alte servetele. Nu-mi placea sa ma duc, pentru ca trebuia din nou sa imi schimb hainele si mi-era lene.
Mi-au trebuit mai tarziu multi ani ca sa nu ma mai simt apasata daca nu fac nimic in weekend. Nimic casnic, adica. Acum ma bucur de caldura plapumei sub care lenevesc atat cat vreau si de intalnirile spontane cu prietenii, nemaiimpiedicate de 'trebuie sa'.
Cand eram copil, sambata era ziua curateniei si a cumparaturilor. Mama declansa devreme ciclul bine-cunoscut si strict ca un rozariu al activitatilor care se cereau imperios indeplinite. Cel mai tare uram spalatul pe jos, statul in genunchi pe linoleumul umed si storsul carpei deasupra galetii de plastic.
Duminica mama gatea si toata casa mirosea a mancare. Din bucatarie se auzea zgomot infundat de oale, farfurii si ustensile de inox, dar curiozitatea mea de a deslusi misterele din spatele placintei cu mere sau a ciorbelor cu multi morcovi era rapid si ferm respinsa de catre mama. Eram reprimita in spatiul atat de plin de semnificatii al bucatariei, scena tuturor intamplarilor bune si rele din viata mea pana la 18 ani, doar dupa ce erau reinstaurate ordinea si linistea.
Asteptam chemarea la masa in camera mea, unde citeam, ascultam muzica sau desenam. Ascundeam cu un fior obiectul interesului meu de moment cand auzeam pasii pe hol. Tresaream de fiecare data cand se deschidea usa. De multe ori, eram trimisa dupa noi achizitii: o sticla de apa minerala, inca un kilogram de cartofi sau ceapa, mai multa smantana sau alte servetele. Nu-mi placea sa ma duc, pentru ca trebuia din nou sa imi schimb hainele si mi-era lene.
Mi-au trebuit mai tarziu multi ani ca sa nu ma mai simt apasata daca nu fac nimic in weekend. Nimic casnic, adica. Acum ma bucur de caldura plapumei sub care lenevesc atat cat vreau si de intalnirile spontane cu prietenii, nemaiimpiedicate de 'trebuie sa'.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)