Astazi nu ma simt bine deloc. Nimic grav, sunt sigura, oricum nimic suficient de serios incat sa plec de la birou acasa. Dar nu sunt in apele mele. Punand lucrurile insa in perspectiva, imi dau seama ca am devenit epuizata, secatuita emotional, dar continui sa muncesc, strangand din dinti.
Traim intr-o lume aberanta, care uniformizeaza si anonimizeaza oamenii, iar apoi ii ignora. O lume pe care chiar noi o construim si intretinem. O singura persoana, cu fascinanta-i unicitate, cu setul savuros si inimitabil de istorie personala, dificultati si potential, este anulata de acest vartej pe cat de superficial pe atat de violent pe care il numim viata de zi cu zi.
E nevoie de ceva forta sa te rupi de toate prostiile care iti aglomereaza timpul si care te tin departe de esenta ta. De ceea ce este real important pentru tine, pe termen lung. Prima oara cand am citit despre downshifting intr-un articol al dnei. Liiceanu, m-am simtit ca si cum cineva imi aflase cel mai rusinos secret si il transformase in subiect de dezbatere publica. Mi-ar placea sa nu mai muncesc. M-am saturat de viata asta ca o constanta reclama de 30 de secunde, care ma oboseste si nu ma convinge. Si cred ca e timpul sa o schimb spre mai bine.
Un comentariu:
Asa e. Lumea in care traim a devenit alienanta si apasatoare.
Trimiteți un comentariu