miercuri, 26 noiembrie 2008

Medicina romaneasca

Parintii nostri ne-au crescut in spiritul admiratiei si al respectului pentru medici. Personal, am simtit asta pana recent. Eram intimidata de fiecare data cand mergeam la doctor si percepeam breasla lor ca pe un soi de club exclusivist al caror membri sunt neaparat extrem de inteligenti, muncitori, curajosi, daruiti si chiar cu har. Pentru ca medicina adevarata, zic eu, inseamna mult mai mult decat invatarea pe de rost a mii de pagini.

Continui sa cred toate aceste lucruri cu tarie. Doar ca nu in legatura cu medicii romani.

In ultima vreme am fost obligata sa petrec mult timp in compania lor si sa ii cunosc mai bine. Curajosul este acum pacientul. Actul medical romanesc al zilelor noastre este dominat de indolenta, mizerie, spagi si ce e cel mai grav, incompetenta. Ma ingrozeste lipsa de cunostinte elementare cu privire la afectiuni poate mai rare, dar nicidecum exceptionale. Ma indurereaza lipsa de interes pentru cunoastere si dezvoltare profesionala. Ma intriga lipsa de atentie reala pentru pacient si impactul pe care medicul, prin tot ceea ce spune si face, il are asupra destinului acestuia.

Mai sunt doar cativa cei care au avut si si-au conservat vocatia si mai ales integritatea. Ma gandesc de exemplu la dr. Irinel Popescu sau dr. Raed Arafat. Dar sunt convinsa ca ei raman exceptii.

Voi mai aveti incredere in medicii din Romania? Ati apelat vreodata la servicii medicale in alte tari? Ce e de facut si cine e responsabil?

4 comentarii:

Manjusri spunea...

Am incredere in putini medici. Sunt rude sau fosti colegi de liceu.
Nu am apelat la servicii medicale in strainatate. M-a ferit Dumnezeu.
Ce e de facut si cine e responsabil? In opinia mea, o mare parte din vina o poarta sistemul de invatamant. Se intra la medicina cu nota 5 la admitere. Intra toata lumea pe locurile cu taxa si termina aproape toti cei admisi. Asta se intampla peste tot, nu numai la medicina. Cred ca de vina este, in principal, invatamantul de gloata.
Eu am legatura cu sistemul de invatamant universitar, respectiv facultatea de drept. Ma ingrozesc cand vad cine a absolvit liceul si e student la drept. Precizez ca e o universitate de stat.
Vorbeai despre lipsa de interes pentru cunoastere. Anul trecut le-am dat studentilor de citit o decizie a Tribunalului Constitutional din Polonia. Era o chestiune care ne interesa si pe noi, deoarece legislatiile romana si poloneza in domeniul respectiv sunt identice. Ce crezi ca mi-au raspuns? "Ce ne intereseaza pe noi ce se intampla in Polonia!" Nu le pasa de nimic, sunt interesati doar sa-si ia examenele, daca se poate copiind.

FFD spunea...

Da, asa e si inteleg perfect frustrarea pe care probabil ti-o creeaza studentii.

Eu am auzit povesti (credibile) despre persoane care studiaza medicina si care isi iau examenele pe bani.

Eh, sa-mi explice si mie cineva cum e posibil sa fii atat de iresponsabil(a) incat sa permiti cuiva sa devina medic, daca si-a luat unul sau mai multe examene asa?

Manjusri spunea...

Asa e, e frustrant... Nu stiu daca ai sa ma crezi pentru ca pare SF ce iti voi spune. Am incercat cu ei glume cu "sfanta Constitutiune, pactul nostru fundamentale", Rica Venturiano "studinte in drept si publicist" etc. S-au uitat la mine ca la un ciudat si ce crezi ca m-au intrebat? "Cine e Rica Venturiano"?
Si eu ma intreb cum poti fi atat de iresponsabil incat sa lasi un om care si-a cumparat diploma sa profeseze ca medic.

Crisia spunea...

Din pacate si pe noi ne roade aceeasi palga. Farmacisti "de bani gata " ies pe banda din facultati si vor concura in curand cu noi, cei carora le-a cazut parul si-au facut varice prin laboratoare de cate 6 ore bucata. Sunt mult prea multe de zis, radacina raului e scoala. Dar si noi stricam, pentru ca nu suntem in stare sa ne stabilim niste standarde.