Salut! Imi pare rau ca in ultimele zile (saptamani chiar) am fost mai mult absenta. N-as vrea sa ingros randurile, si asa destul de consistente, de bloggeri proaspeti care renunta incet-incet la incercarea de a scrie constant. Adica de a tine cu adevarat un jurnal online al propriilor ganduri si trairi. Ca doar asta este blogul, nu?
Dar constat ca asa se intampla de cele mai multe ori. Oamenii incep un blog si apoi... din multe motive renunta ulterior. Sunt sigura ca daca i-am lua la intrebari, autorii nu ar eticheta gestul lor ca abandon :)) ci mai degraba ca 'postari mai rare', 'lipsa de timp' etc.
Bun. Timpul e cu siguranta un element care explica, cel putin partial, rarirea interventiilor unui blogger. Dar mai sunt. Referindu-ma la experienta proprie si la tendintele pe care le-am avut recent, as enumera si senzatia de inutilitate. Deziluzia. Scrisul e o forma de terapie, aici sper ca sunteti de acord cu mine. Fie ca scrii sub plapuma in carnetelul tau secret, pe un site binecunoscut sau literatura in cel mai conventional sens al cuvantului, cred ca toti scriem pentru ca vrem sa schimbam ceva, fie macar doar starea noastra de moment. Si uneori ti se pare ca efortul de a insira cuvinte nu merita.
Alti bloggeri cred ca renunta pentru ca a 'tine' un blog e mai greu decat te-ai gandit la inceput. Ca sa scrii, fie si nimicuri, trebuie sa faci un efort, sa fii atent la ce se intampla in jurul tau si cu tine, sa selectezi ce ti se pare mai interesant (pentru tine sau pentru public?) si apoi sa te concentrezi pe forma pe care o vei da. Or evitarea efortului in schimbul confortului zace inscrisa (sic!) in zestrea noastra genetica.
Zilele astea n-am prea mai scris, dar am citit mult. Carti, reviste, ziare si bine-nteles, bloguri. Multe sunt zero, in ciuda popularitatii. Am descoperit insa si cateva bloguri noi, care imi plac mult. La un moment dat o sa-mi improspatez semnificativ lista celor pe care le urmaresc si pe care vi le recomand.
Care este prima scriitura care va vine in minte si despre care va amintiti ca v-a dat un pumn in stomac? Poate fi carte, articol, maxima scrijelita pe zid, nu conteaza.
2 comentarii:
Prima lectura care mi-a dat un pumn in stomac a fost editorialul dlui Andrei Plesu "Omul fara dileme". Dupa ce l-am citit (de vreo 4 ori in aceeasi zi), am inceput sa vad lucrurile cu alti ochi. Pentru mine, a fost un moment de cotitura.
cartea eclesiastului, din biblie.
Trimiteți un comentariu