luni, 29 decembrie 2008

Varste

Cand aveam 16 ani, timpul mi se parea incremenit. Zilele se scurgeau greu, saptamanile pareau interminabile, peste un an mi se parea un termen complet nerezonabil. De disperare ca voi avea mereu 16 ani, m-am gandit chiar la sinucidere, desi intre noi fie vorba niciodata serios. Credeam (si continui sa cred) in Dumnezeu prea mult.

La 18 ani ... se intamplau prea multe si m-am lasat cumva in voia lucrurilor. Pe la 20, cand m-am dezmeticit si am inceput sa ma intreb incotro merg si daca imi convine, am dat din umeri gandindu-ma ca e cam tarziu sa ma opun, sa caut altceva, sa ma resetez mental. Nu stiu acum daca ar fi fost mai bine altfel. Regret numai ca atunci credeam ca am atat de putine optiuni.

La 22 mi se parea cumplit de tarziu sa mai schimb ceva. Ma gandeam... daca ma razgandesc si o iau de la capat, imi vor trebui ani, or nu am timpul asta; dupa 26-27 esti practic un om batran. Da, atat eram de neghioaba, pentru ca altfel n-am cum sa ma numesc.

Acum ca ma apropii de atat de temuta si analizata schimbare de prefix, simt ca am mai mult timp inainte ca niciodata. Ma mobilizez, planific, incerc, experimentez. Ma mai gandesc uneori, ce-ar fi fost daca, desi evit ideatiile de gen. Oamenii isi imagineaza numai lucrurile bune pe care un alt drum le-ar fi adus. Ma uit in urma si ma gandesc cu duiosie la oamenii pe care i-am cunoscut, cei pe care i-am ajutat, cei care m-au ajutat ei pe mine. La locurile pe care le-am vazut, placerile pe care le-am incercat, lectiile de viata invatate. Nimic nu e in van, totul are un sens si totul se intampla la timpul sau. Pentru unii mai devreme, pentru altii mai tarziu.

2 comentarii:

Crisia spunea...

Pe la 30 de ani i-am spus cuiva ca sunt oricand in stare sa o iau de la inceput, sa invat altceva, alta profesie. M-a privit ca pe un nezdravan. NICIODATA nu-i prea tarziu. Cred ca ti s-a insurubat deja pe umeri capul "de 30 de ani" :)

Food For Depression spunea...

Sa stii ca da! :)