E cumplit de greu sa accepti ca cineva a murit; mai ales atunci cand trupul sau continua sa existe, populat hoteste de un spirit strain. Nu poti jeli, indesi intr-un buzunar secret o durere sfasietoare pentru mai tarziu, o taietura continua in carne vie care isi cere drepturile si rabufneste in valuri, poate mai rare cu timpul dar niciodata mai putin intense. Tricky thing the human mind, incearca din rasputeri sa te amageasca: uite, carcasa asta continua sa respire si vorbeste la telefon, dar tu - numai tu, e atata singuratate aici - stii, omul acela care a fost centrul universului pentru tine e foarte departe, poate prins intre doua lumi, indiscutabil insa a plecat pe neanuntate, fara bilet explicativ, de regret sau ramas bun.
Furie, durere, frica, durere. Vin, obosesc si apoi pleaca.
Tot ce mai ai de facut este sa ierti, sa accepti si sa te desparti, sa renunti sa mai vezi lucruri care nu sunt acolo, sa incerci sa mergi mai departe fara sa te mai minti.
Sa fii un om mai bun, mai intelept, sa reincepi sa ai incredere in oameni, sa nu ii pui pe altii sa plateasca in contul fantomelor din trecut cu care inca vorbesti in secret, la care te gandesti in fiecare noapte si pe care le visezi uneori. Da, golul asta va ramane vesnic neumplut in mine, dar copacul asta are si ramuri noi si verzi, tot mai viguroase si roditoare de la an la an; in scoarta mea pastrez numele astea scrijelite candva de un suflet nesabuit care nu s-a gandit ca rana asta nu se vindeca, dar asa e in viata, nu? Intr-o zi imi voi lua ramas bun, dar asta nu inseamna ca nu te voi mai iubi enorm, deplin, asa cum am facut-o mereu. O sa te las sa pleci, urma ta aici nu isi mai are rostul. Iar tu, te rog lasa-ma sa zbor, n-as fi crezut vreodata ca voi supravietui cruzimii tale, indiferent unde voi ajunge tu vei fi mereu in mine, esti ADNul meu afectiv, singura amprenta care ma face cu adevarat irepetabila. Trebuie sa accept ca nu mai esti, ca tu ai plecat si nu te mai intorci, dar asta nu ma mai sperie: pentru noi nu exista uitare, doar iertare si impacare. Te voi iubi mereu.
4 comentarii:
:( Imi pare rau...
Fantomele trecutului ma bantuie si pe mine. Din fericire, am reusit sa le tin departe de prezent, sa nu le las sa afecteze alte persoane. Dar asta nu inseamna ca pe mine nu ma chinuie inca.
Sa nu-ti para.... Totul are un sens.
golul, absenta vor ramine pentru totdeauna, si poate ca e bine asa, ne vor aminti cit de fragil, cit de dureros de fragil e totul
Multumesc mult, Delaskela.
Trimiteți un comentariu