miercuri, 22 aprilie 2009

Dear diary,

Încep cu o paranteză, ceea ce - paranteză la paranteză - is so me: nu-mi pot aminti defel cum începeam notițele din vechiul meu jurnal. Acum mulți ani obișnuiam să scriu în cel mai tradițional mod cu putință despre întâmplările și mai ales despre reverberațiile emoționale ale zilei. Toate bune până când mi-am dat seama că restul familiei mi-l citea pe ascuns și astfel se punea la curent cu starea mea de spirit, moment în care m-am potolit. Nu i-am iertat încă definitiv pentru asta.

Noroc însă cu Hollywood-ul, așa că, Diane:
Astăzi am alergat mult, și prin birou și în afara lui. Mai întâi mi-am citit emailurile, ca un angajat conștiincios și responsabil ce sunt. Am răspuns la prima oră celor urgente, le-am marcat atent cu roșu pe cele grave și cu albastru pe cele care mai puteau aștepta. Ulterior, în cursul zilei, pe măsură ce le-am dat de cap le-am șters stegulețele cu câte un click și apoi le-am arhivat în folderele potrivite. După runda obligatorie de telefoane, am fugit la doctor, după rezultatele la analize. În sala de așteptare am cunoscut forțat o doamnă extrem de vorbăreață, care mi-a solicitat insistent atenția în ciuda cărții-armură-steguleț-de-avertizare de care nu mă despart. Cred că era tare singură, altfel nu îmi explic de ce a ținut așa de tare să-mi povestească pe nerăsuflate despre copiii și soțul ei, natura problemelor ei medicale, diagnostic și prognostic și masă de Paști. La final a uitat să se intereseze și de mine, dar presupun că a mizat pe tinerețea mea. Tot așteptând am văzut o groază de oameni bolnavi care m-au întristat tare.

O doamnă doctor în halat imaculat și nesperat de amabilă m-a poftit in cabinetul ei mirosind a dezinfectant si fum de țigară. Nu am vorbit mult, dar mi-a zâmbit și m-a ținut de mână și asta mi-a mers direct la inimă. N-am nimic, mai ales în comparație cu jumătate din cei ce așteptau pe sală.

Când am plecat, Diane, am văzut pe marginea drumului o bătrânică miiiică mică ghemuită în șanț. Plângea cu fața ascunsă in brațe, un tânăr care altfel nu promitea multe stătea ciucit lângă ea și încerca s-o consoleze. De la el am aflat că femeia tocmai fusese evacuată și n-avea unde să se ducă. Lumea trecea întorcând capul dar fără să oprească și trebuie să recunosc Diane că și mie mi s-a strâns inima gândindu-mă ca deja e tare tarziu și trebuie să mă întorc la muncă neapărat.

Azi am primit o palmă Diane, una pe care am cam meritat-o, deși nu-mi face nicio plăcere să recunosc. Azi la birou am facut o boacănă și dădeam din colț în colț neștiind cum s-o întorc. Iulia, fata cu par lung si negru care poartă cercei mari și întreabă mereu cât costă totul a apărut de nicăieri și m-a salvat. I-am mulțumit din inimă de vreo 3 ori, în realitate Diane îmi ceream iertare pentru toate dățile în care am râs în hohote de cerceii ei ridicoli și meschinăriile cu care ne obosește pe toți.

Acasă mi-am pus un film la DVD și un bol cu mâncare de ieri la microunde, apoi am citit bloguri cu televizorul vorbind în gol pe lângă mine. Mi-aș dori tare mult să-mi iau un câine sau măcar o pisică, dar nu mi-am găsit încă locul și cui le las daca mă mut iar?

Noapte buna, Diane. Culcă-te acum, mâine mergem la interviu.

3 comentarii:

writeman spunea...

sorry de off topic. planuri pentru actiuni de protest impotriva scoaterii logicii din programa de liceu: http://logicaebuna.wordpress.com/.
cauza AVEM NEVOIE DE LOGICA de pe facebook aici: http://apps.facebook.com/causes/269361/46031367?m=1b2abeb2

Delaskela spunea...

e amuzant sa ai un catel...eu ma atasasem de buk in 2 zile pina i l-am plasat lu maman, intr adevar insa e problematic cind te muti sau cind pleci de acasa...ma rog...ideea era ca voiam sa te salut

Food For Depression spunea...

@writeman: sustin logica! :)
@Delaskela: salutari si tie, nu stiam de buk...