duminică, 3 ianuarie 2010

Mic dejun

De mâine reîncep(em) munca și gândul ăsta mi-e drag ca un ghimpe în talpă. Mă gândesc cu groază că mai am câțiva zeci de ani buni de muncă înainte-mi, cum o să mă descurc în stilul ăsta?? Când eram mai mică auzeam de oameni care își urăsc serviciul și care 20 sau 30 de ani au mers în fiecare zi la muncă detestând fiecare moment. Eu nu cred că aș fi în stare.

Unul din motivele pentru care mai mult mă târăsc spre birou e că nu sunt mulțumită de cât câștig. Pe de altă parte, cine este, nu? Aș prefera să am mai multe surse de venit, să am surprize financiare, evident plăcute. Da' de unde? Case n-am, 'tui mama ei de sărăcie. Talente deosebite n-am. Inteligență stelară n-am. Voință deosebită n-am, și aici e buba cea mare. Stau ca o curcă și le întorc pe toate părțile în minte, dar bat pasul conștiincios pe loc. Poate că dacă nu aș depinde atât de mult de salariu m-aș bucura mai mult de muncă. Așa însă... mă tot roade gândul că ăștia profită de mine.

Oh well.

Partea bună a vacanței – în care, exact cum prevedeam, am făcut numai jumătate din câte mi-am propus – e că am început să dau jos kilogramele adăugate cu ocazia Crăciunului. Anul acesta mi-am controlat mult mai bine decât anii trecuți hărpăiala dar tot am sărit calul și pe cale de consecință zona simpatică a cântarului. Și uite așa mă regăsesc a nu știu câta oară pe terenul familiar al regretelor culinare și nemulțumirii de mine.

Prietenii mei par toți puși pe schimbări, experimente, pe viață, se declară optimiști și au un sentiment foarte bun legat de 2010. Eu nu simt nimic, decât că universul ar fi bine să-mi arunce un os nene daca vrea de la mine ceva deosebit în perioada următoare, pentru că mă simt destul de resemnată și altfel prevăd un an conformist și banal.

Pe de altă parte, niciodată nu știm ce ne-așteaptă. Singurul gând care mă liniștește este că Dumnezeu nu-mi va da mai mult decât pot duce.

Pe curând și bucurați-vă de ultimele ore de vacanță!

7 comentarii:

hidejenny spunea...

si eu sunt undeva pe aici, doar ca sunt mai mica si nu lucrez, dar tot de vointa e vorba si-n liceu. si la partea cu prietenii optimisti ma regasesc. noua ni se da optimismul in doze mici si cu atentie, il adunam si apoi il lasamsa iasa.

lollitta spunea...

partea buna cand nu iesi e ca nu mananci mult de sarbatori ;)
oare treaba asta cu "pusul pe viata" o fi turnat-o cineva in aer? ca si eu am un sentiment asemanator

Manjusri spunea...

Si pe mine ma indispune ideea ca de maine reincep serviciul... As mai fi vrut cateva zile de vacanta.
Mai mult, in februarie ma asteapta un examen nasol, asa ca trebuie sa "lupt pe 2 fronturi". :(
Dar, asa cum spui, sa ne bucuram de ultimele ore de vacanta. :)

Eugen Ion spunea...

Hmm, eu nu pot spune ca merg cu tristete la munca. Sunt relativ multumit cu salariul meu si cu faptul ca munca asta pe care o fac acum imi ofera ceea ce astept deocamdata de la viata. Sunt si parti urate, dar prefer sa le vad pe cele pozitive, nu din nihilism ci pur si simplu ca cele frumoase sunt mai intense si mai multe. Desi nu pot spune ca am colegi minunati, ma bucur totusi cand ma revad cu ei dupa concedii sau la 4 ianuarie in fiecare an. Pana la urma, cu bune si cu rele, si ei vin la munca la fel ca mine, fara sa considere ca ceea ce fac este ceea ce si-au dorit cand aveau 9 ani. Pana la urma putini sunt cei care au reusit sa devina ceea ce isi doreau, cei mai multi s-au lasat sa pluteasca in ceea ce le-a oferit viata, dar asta nu trebuie interpretat draga FFD ca fiind lipsa de vointa sau slabiciune. Asta e societatea umana, oriunde te-ai fi dus tot cam aceleasi sanse le-ai fi avut.
P.S.
Ce ti-ar fi placut sa devi cand aveai 9 ani? Sau, altfel spus, ce vrei sa te faci cand te vei face mare? :)

Food For Depression spunea...

@Eugen: nu vroiam sa devin nimic :), nu ma preocupa deloc aspectul si parintii nu ma intrebau...

Eugen Ion spunea...

Quo erat demonstratum!
Daca nu visai sa devi cineva in mod special si nu te preocupa aspectul asta al carierei, eu cred ca ar fi ok sa faci un prim pas si sa nu iti mai pese chiar atat de mult de aspectul JOB. Mergi si stai 8 ore sau cat stai, apoi mergi si traieste viata asa cum visezi. Eu asa fac. Si merge.
:)

p.s.
Eu visam cu ardoare sa ma fac sofer. Mai pe urma ma gandeam sa ma calugaresc, dar asta din urma nu mi-a trecut inca de tot.

Food For Depression spunea...

tare :)