Batranete, haine grele

Adesea am senzatia ca oamenii batrani nu mai au speranta, ci doar asteptari. Ei nu mai cred ca se vor intampla lucruri bune, dar sunt in garda permanent in perspectiva tuturor relelor pe care le anticipeaza.

Ai vazut cum reactioneaza un om in varsta cand dai dovada de bunavointa si vrei sa il/o ajuti? Uneori au aerul ca li se cuvine, desi nimic pe lumea asta nu se cuvine, pur si simplu, nimanui. Cineva spunea, 'si javrele imbatranesc'. De cele mai multe ori insa, devin precauti. Teama ca vrei sa ii inseli, sa ii furi, sa-i prejudiciezi intr-un fel sau altul razbate cat se poate de clar.

In plus, oamenii batrani nu stiu sa spuna 'multumesc'. Eu nu l-am auzit niciodata din gura unuia. Intr-o zi o batranica m-a rugat sa o ajut sa traverseze. M-a miscat trupul subtire care se ghicea sub haine, tremurul mainii pe care mi-a intins-o, precautia fiecarui pas pe care il facea, si m-am simtit jenata de vocea inlacrimata cu care m-a rugat sa o ajut. Am luat-o de brat (nu suport tinerea de mana a strainilor, exceptand copiii), i-am zambit si am incercat sa o incurajez pe parcursul celor 4-5 metri al caror tranzit a durat cateva minute bune. In secunda in care a pus piciorul pe trotuarul de dincolo, si-a retras bratul brusc, l-a strans bine de corp si s-a indepartat cu o vigoare nebanuita. Mi-am luat grabita la revedere si am vrut sa-i urez o zi buna, dar nu a intors capul si nu a dat niciun semn ca m-ar fi auzit. Iar eu am ramas buimaca pe trotuar, gandindu-ma ca in tara asa nicio fapta buna nu va ramane nepedepsita.