Normal că fără disciplină nu faci nicio brânză.
Azi mi-a fost greu să mă concentrez, rândurile mi-au jucat în fața ochilor, am recitit de trei ori aceleași paragrafe fără să rețin nimic. Ceva în mine pare grăbit să scape, să se achite de obligațiile astea străine și să poată evada spre altceva. E una din acele zile în care am senzația clară că locul meu e altundeva, nu aici printre lucrurile astea prăfuite, in lumea asta surdă și indecisă. Dacă m-ai întreba spre ce tind aș da din umeri, habar n-am ca să ți-o zic foarte franc, dar nu mă simt pusă-n încurcătură, pur și simplu simt că nu pot să mă dau pe brazdă doar pentru că n-am altă idee mai bună.
În mod paradoxal, nu simt deriva, ci ca aș fi pe drum. Nu pe-ăla comun, pe potecuța defrișată si pe la umbră, dar asta e, ce să fac, acum fiecare are soarta lui și felul lui de-a fi și de-a simți, și nu-i nimic în neregulă să fii altfel câtă vreme nu-ncurci pe nimeni.
Toată lumea vrea de fapt să fie altfel, dramatic e ca în același timp vrem să fim și cu ceilalți, șmecheria cred că e să nu le mai vrei în același timp. Le faci cu rândul, azi bem și râdem, maine îmi închid telefonul, e felul meu de a rămâne cinstită și cu mine și cu ei.
Îmi alung plictisul mâncând mere, iau coercițiile caraghioase ale vieții ca pe un exercițiu prelungit de răbdare. Mă dedublez, cred despre mine că am învățat să tranform totul în ceva finalmente bun sau măcar util, sunt un tifon prin care trece zeama fără niciun gust a întâmplărilor zilnice.
Azi n-am nimic de povestit, prea des îmi pare totul mic și insignifiant, lumea de fapt nu e ce e ci doar cât prindem noi din ea.
Uite, și postul ăsta nu e decât o fugă, acum trebuie neapărat să mă întorc la treabă, în universul facturilor și al supermarketurilor unde nu-i vreme de șagă. A tout a l'heure mes amis, rămâne pe următoarea evadare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu