Modele

Am zile al căror succes îl măsor în dacă am scris azi ceva sau nu. Oare ce spune asta despre mine?

E incredibil cât neprevăzut cuprinde viața. Gesturi mărunte, ale unor oameni pe care abia îi cunoști, pot deveni peste mulți ani momente de răscruce care vor fi determinat fericirea sau nefericirea ta. Sigur, totul se petrece mijlocit de o sumedenie de „întâmplări” care captează inutil atenția, precum sclipiciul costumelor artiștilor de circ.

Nu vreau să spun că nu există liberul arbitru, nu cred în predestinare sau în scenarii riguroase. Doar că avem de-a face cu cauză și efect.

Azi m-a sunat A. cu vocea tremurândă. De câteva săptămâni citește în neștire cărți despre spirit, sensul vieții, misiunea personală, secrete ale calendarelor antice, sfârșitul lumii și alte profeții. Strigă că Dumnezeu nu există, eu zâmbesc dar nu îi întrerup fuga de idei, am toată compasiunea pentru nevoia de a avea certitudinea că viața are sens. Mă trage insistent spre noul său univers, probabil mai funcționează încă nostalgia atâtor nopți petrecute împreună fumând țigară de la țigară, pe vremea când încă mai aveam curiozitate, bucuria înțelegerii celuilalt, încrederea că viitorul ne rezervă lucruri bune care ne dădea degajare și răbdare. Între timp, și eu și A. am avut destule ocazii să probăm tăria convingerilor noastre, iar reacțiile noastre distincte au sfârșit prin a ne obosi și ne-au îndepărtat. Acum bâjbâim printre resturile a ceea ce-am fost, așa cum tot facem în asincron de ceva vreme încoace, drept urmare accept împăciuitoare sugestii de lectură ezoterică.

Mă simt din nou epuizată, de inutilitatea lucrurilor obligatorii, de despărțiri, de frici, de fragilitatea și lipsa de înțelepciune pe care le văd constant în jurul meu. Mi-ar plăcea să am un mentor, sau un bunic, mă rog, pe cineva în vârstă cu care să mă sfătuiesc, pe care să-l admir și care să mă inspire. Cred ca mi-ar prinde tare bine.