Văd că am câțiva followeri noi, lucru ce mă onorează. Din păcate debutăm prost, cu un articol urât mirositor, dar... viața e plină de chestii maro (în apărarea mea, arhiva mi-e martoră că de cele mai multe ori rămân o doamnă). Nu pot decât să le promit că loialitatea le va fi răsplătită.
Ce vroiam eu să spun e cam așa.
De câteva ore întorc expresia ”căcat cu ochi” pe toate părțile și nu îi pot găsi niciun cusur. Scurt, vizual, simbolic. E grozavă, zău.
E una din convingerile mele intime că atunci când decizi să te piși în capul cuiva, înțelept este să-ți faci socotelile atent înainte. Excreția e perfect conștientă după primii ani de viață, așa că nimeni nu te va ierta că ți-a venit, așa, pe la 30, 40 sau 50 de ani să te piși, drept care ți-ai dat drumul pur și simplu. Odată dovedită grădinița, nu poți să te piși și pe urmă să te mire că receptorul dejecțiilor tale se supără și eventual ripostează. Posibilitatea face parte obligatoriu din artimetica ante-pișare. Te-ai pișat, plătești.
Oamenii care se pișă pe alții sau pe lucrurile construite cu greu de alții put, fără excepție. În prezența lor, te sâcâîe izul inconfundabil de pișat, deși nu știi exact de unde vine. E ca într-un birou înghesuit unde cineva a tras clandestin un pârț silențios. Pute, dar de la cine? Cam așa și cu pișăcioșii, care trebuie să se împace ab initio cu duhoarea și precauția pe care o stârnesc. Te piși pe alții, te stropești și miroși. Popularitatea ți-e amenințată. Scurt pe doi. Pentru noi ceilalți, lecția ar fi că la mirosul de pișat ar fi bine să devenim brusc atenți, jetul e pe aproape. Trust me.
O ultimă convingere și mă duc dracu' să mă-mbăt. Majoritatea pare a fi sub imperiul impresiei cu totul eronate că legătura de sânge dă verde la multe mișelii. Na, boul/vaca ce-o să facă? Doar sunt mă-sa/tac-su/sor-sa/fra-su. Transcriere pe curat: it doesn't. Sângele are niște proprietăți gumilastice admirabile, dar până la un punct. De ai tăi trebuie să ai grijă cel puțin la fel de mult ca de șeful de care îți depinde slujba de căcat care îți plătește toate lucrurile pe care le ai deși nu ți le permiți și pe care îl pupi în fund conștiincios în fiecare zi. Familia necesită timp, efort, înțelegere, compasiune, multă iertare, răbdare, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc. Pișă-te pe familie și ajungi în căcat.
Si de final: mai sunt și alte nații pe acest pămând care protestează dându-și foc?!
8 comentarii:
Multa iertare?
Am ras - e de rau? :)
@Andreea: e de bine! :)
Acu' recitind la rece, parca am zambit si eu...
cacat cu ochi si mai era o continuare, dar nu-mi permit :D
cat despre cine se pisa pe cine si cum... nu ma bag. nu-s in tema
eu chiar am intrat pe blogul asta sperand sa gasesc food for depression.
realizezi ce soc am avut nimerind in postul cu cacat cu ochi?:)
@Helena: imi dau seama :) uita-te prin arhiva pana apuc sa scriu ceva worth posting...
cacat cu ochi...hmm...e intr-adevar o forma aproape perfecta de injurie prin fecalizare (taxonomic vorbind mai sunt si injurii prin reducere la nimic, comparatie cu absurdul, trimiterea la origini etc.)
ma gandesc pe de alta parte ca un fecalizator este scutit de efortul de a fugi...as in loveste si fugi...pentru ca de obicei tintele lui se tin departe (iar cand se aproapie e doar o iluzie, de fapt doar intand un membru artificial). poate si asta e finalitatea: un efort mai mic de scuteste de un consum energetic mai mare!
@borderliner: multumesc pentru filozofie, m-am distrat :)
Trimiteți un comentariu