marți, 19 ianuarie 2010

Despre panică și mame

Îmi plac conversațiile pe care le am acum cu mama. Într-un fel sunt tardive - pentru mine.

Aș spune că recuperăm. Acum avem luxul să pierdem timpul, dezbatem nimicuri într-o atmosferă de teatru de amatori. Mama e o artistă, o cheamă scena. Vorbim și brusc, din când în când, porți nevăzute se deschid, ca și cum din neatenție ne sprijinim de pereți glisanți și declanșam mecanisme ascunse. Și uite așa, hop!, elefantul roz e brusc în încăpere. (Mama nu se intimidează ușor, plus că s-a obișnuit să trăiască în prezența unor mari animale. Pe mine elefanții roz mă întărâtă. Mama s-a obișnuit și cu asta.)

Așa se face că recent m-am pomenit din senin povestindu-i maică-mii despre atacurile mele de panică. Cum stări de neliniște au devenit din ce în ce mai intense până când, înainte să-mi dau seama că sunt o oală sub presiune, capacul s-a izbit de tavan. Cât de nedumerită am fost, cât mi-a luat să caut ajutor, să le-nțeleg. Reacția ei? ”Hehe, să fii tu sănătoasă, fata mea, făceam atacuri de panică și câte trei pe zi.” ”Făceam”, adică pe vremea când muncea zi lumină, creștea copii, spăla, călca, taia orașul în lung și-n lat. Se chinuia, ca mai toate femeile din generația ei, cu degetele deformate de sodă și plase. Între o plăcintă și o rufă, maică-mea mai băga un atac de panică.

De-abia aștept să văd Precious.

5 comentarii:

V spunea...

da, da, Precious
si the Blind Side
si A Single Man pt mine :)

Darael spunea...

Un elefant
(neaparat roz se striga din culise)
se legana
(mai cu viata, mai cu viata !!!)
pe o panza de paianjen....
(unde panza, e scena de teatru toata ziua)
si pentru ca
nu se rupea...

Aloooo.... stop; e perfect. Sunteti angajata !

Evergreen spunea...

wow! cred ca cu totii le facem, dar la unii sunt mai puternice.

eu am trecut de ele, dar cred ca iti inteleg starile.

am fost si la psihoterapeut, am luat si calmante (acum cativa ani xanax, dar acum pe baza de plante). am reusit sa nu le mai fac infruntandu-le. am si esuat, dar acum sunt ok

iti tin pumnii

delaskela spunea...

da, si eu mi-o amintesc pe maman cam in aceleasi culori de abnegatie, munca, daruire si clipe de panica...foarte frumos ai scris

Anonim spunea...

Eu ma inteleg bine cu mama...Pana cand ii spun ca vreau sa ies la film sau in parc. Atunci incepe scandalul..."Nu mai ai teme??", "Pierzi timpul" etc.. Tin sa preciziez ca eu ies in parc sau la mall cam la doua saptamani(ceea ce nu mi se pare chiar asa de mult). Si totusi am foarte multe momente cand ma inteleg bine cu ea, dar si cand o apuca...nu iese nimik bun si nu cadem niciodata la pace :))