Azi îmi găsesc (iar) greu cuvintele, chiar și celor care mă cunosc bine le e greu să mă înțeleagă, pentru că la pronunțare cuvintele îmi par a-și pierde expresivitatea și atunci le spun numai pe jumătate, frazele îmi rămân suspendate în aer, vagi, echivoce. Azi n-am nuanțe.
Așa că nu voi bate foarte mult câmpii.
Singurul om cu care voi trăi pe restul vieții sunt eu. Pe mine trebuie să mă mulțumesc, să mă înțeleg, să mă protejez. Ceilalți vin și pleacă, indiferent de convingerile naiv-optimiste pe care le-am putea avea la un moment dat.
Eh, și acum o să fiu acuzată iar de pesimism și viziune sumbră.
Atât pentru azi, e și mâine o zi.
5 comentarii:
de fiecare data cind citesc ce scrii parca ma uit in oglinda. una de Murano, desigur.
:):):)
Cel de-al treilea paragraf e stralucit. Imi aminteste de ce spunea Schrödinger cum ca nici o pierdere personala nu e de plins si nici n-a fost vreodata.
Multumesc, lainic! Inseamna cu atat mai mult pentru mine stiindu-te exigent in ale scrisului.
Asa cum ai toleranta "la penibil", asa trebuie sa ai toleranta si pentru tine. Si nu maine, ci azi!
Trimiteți un comentariu