Mda. Suntem asadar si in anul de gratie 2009.
Marturisesc ca eu nu am intampinat venirea noului an cu entuziasm, desi imi pun mari sperante in urmatoarele 12 luni. De fapt, revelionul ma intristeaza mai mereu, pentru ca este semnalul de sfarsit de vacanta. Gandul ca peste cateva zile va trebui sa revin la munca nu-mi da pace.
Citesc mult, in varf de pat, spijinita pe morman de perne. Nu simt nicio tragere de inima sa ies din casa sau sa fac altceva. Seara imi propun sa vad un film, ceva cu miez, dar nu-mi vine niciunul in minte. Astept sa treaca timpul.
Imi plac soarele care domneste peste ger si linistea de pe strada. Nu ma pot imbarbata sa revin la criza, ingrijorare, concedieri, politica damboviteana, boli. As vrea sa mai prelungesc cumva zilele astea.
Luni dimineata va fi cosmar.
Un comentariu:
Gindeste-te altfel: daca nu ar trebui sa te intorci la munca, sa zicem ca asta ar fi posibil, cit ai putea sa stai fara sa faci nimic? Sa citesti si sa vezi filme? Acum ti se pare ca o vesnicie, dar pot sa-ti spun ca la un moment dat nu te-ar mai multumi nimic, soarele si gerul n-ar mai avea nici un sarm, te-ar enerva totul si nimic. Asa ca, fii barbata, Zoe! Munca il deosebeste pe om de restul speciilor :-)
Trimiteți un comentariu