Orasul urat mirositor

M-am abtinut cu greu sa nu intitulez acest paragraf "Tara urat mirositoare"; asta pentru ca in adancul inimii nu mai cred ca prudenta in fata generalizarilor negative vis-a-vis de acest locsor in care vietuim mai are vreun fundament. Dar fie, hai sa conservam la bonne volonte, chiar daca prin intermediul perfuziilor si al respiratiei artificiale.

Orasul asta pute. Eu scriu gandindu-ma la Bucuresti, dar poate unii dintre voi puteti inlocui numele cu oricare altul. Pute la propriu. Eu, care cedez nervos la traficul din oras, incerc sa merg cat mai mult pe jos si asa simt. Daca acum cativa ani ideea de a parcurge pe jos 1-2 statii de tramvai mi se parea de-a dreptul bizara, mai nou consider ca un drum de 15 min. in pas alert e un fleac. Experienta pietonala insa, in acest oras ignorat de administratii, batjocorit de locuitori, mutilat cu ferocitate pentru urmatorii 300 de ani de comunism, este un act de curaj care nu are cum sa ramana nesanctionat.

Numai astazi am evitat in ultima clipa un les de pisica, o paleta extrem de variata ca forme, culori si se pare, consistenta, de excremente (sper ca nu cititi in timp ce mancati! stiti doar ca nu e sanatos deloc) si ca de obicei mi-am tinut respiratia trecand pe langa vreo 2 curti cu gard inalt care emana niste miasme greu de imaginat, in pofida caselor boieresti (banuiesc ca azi le zice vile...) pe care le apara... de oameni curati, presupun.

Si asta intr-un drum relativ scurt, prin centru, pe strazi umblate. Despre senzatia violenta de voma pe care mi-o provoaca foarte multi oameni cu care se intampla sa intru in contact si care se apropie suficient cat sa le remarc parul lipit perfect de teasta cu sebum si sa le simt duhoarea de transpiratie sau respiratiile care ma fac sa cred ca le-au murit sobolani in gura si nu-i ridica nimeni de multe saptamani, ei bine, despre problemele bucurestenilor cu igiena personala, poate intr-un alt incantator post.

Miros oribil pretudindeni. In casa scarilor, in majoritatea blocurilor in care am calcat vreodata. In lift. In metrou. In sali de asteptare. Pe strazi. La munca. La cinematograf.

Nu pricep si pace cum e posibil sa ne prefacem ca suntem toti niste isteti si niste profesionisti, mandri nevoie mare, cand noi suntem blocati in probleme simple, ce tin de apa si sapun. Parinti ce le reproseaza copiilor ca s-au sacrificat pentru ei, dar n-au stiut sa ii invete sa spele. Jalnic.

Si ce se intampla cand intram in contact cu ceva ce pute? Ni se face sila.