luni, 23 martie 2009

Ruminatii sterile

M-am tot intrebat zilele trecute: despre ce e vorba in blogul asta?
Despre nimic.

Replicile mele pe messenger sunt pline de fetisoare empatice, cand zambitoare, cand triste, nerabdatoare sau hohotind. Judecand dupa reactiile celor cu care vorbesc, le inserez la fix. The not-so-funny thing este ca in fata ecranului chipul meu schiteaza rareori un zambet, cat despre tristete sunt o artista a deghizarii ei in orice, odata ce imi propun asta. Concluzia: eu stiu (imi mai amintesc) ce reactii emotionale ar trebui sa am.

Devine limpede pentru toata lumea ca ma pregatesc sa inchei, cel putin temporar, perioada furioasa a vietii mele. Imi pastrez aceeasi hiperluciditate, dar ecourile ei emotional-fiziologice se sting pe zi ce trece. Avantaj eu! Cred. Incerc trairi contradictorii. Pe de o parte obosisem rau, pe de alta mi-e teama sa nu fie inceputul sfarsitului. Detest magza mentala si infantilismul.

Analizand decadele trecute, mi-e simplu acum sa inteleg fiecare etapa: descoperirea, groaza, confuzia, groaza, pendularea pe marginea prapastiei, mainile salvatoare, amortirea, trezirea, iubirea, nelinistea si apoi furia. Ma intreb ce urmeaza.

Ma obsedeaza cum viata ma repune in situatiile pe care incerc sa le evit, fortandu-ma astfel sa ma confrunt cu ele. Incerc chiar un dram de amuzament, n-am cum sa castig, eforturile mele de a fenta cursul evenimentelor sunt echivalente cu incercarea de a goli un ocean cu lingurita. Astept cu oarecare interes deznodamantul, momentul in care achitandu-ma de toate indatoririle karmice presupun ca viata imi va deschide, in sfarsit, si restul portilor la care bat.

Capat convingerea ca frica este trairea cea mai des incercata in randul oamenilor.

Un comentariu:

didl spunea...

da, sa repetam: in arhiva messengerului, emoticoansele continua sa rada.