miercuri, 21 ianuarie 2009

Despre prietenii din viata mea

Uneori ma gandesc ca numai cativa prieteni ma tin in viata. Ma pastreaza intreaga la minte, mai ostoiesc arsura sentimentului de singuratate deplina si definitiva care ma cuprinde prea des - chiar daca undeva profund am convingerea ca ma amagesc numai - si imi creeaza, chiar daca iluzoriu, senzatia plasei de siguranta care-mi va atenua caderea.

Putine lucruri ma sperie mai tare decat sa pierd prieteni. Fiecare dintre ei e o oglinda atat de necesara, un mic tezaur nepretuit, o ancora pe care tind s-o desconsider si nedreptatesc in rarele mele momente de euforie, cu superficialitatea si slaba memorie caracteristice momentelor bune.

De curand am asistat la o lectie splendida despre toleranta, intelepciune si iubire, de care cred ca aveam mare nevoie. In mizeria oribila a lumii imediate, a zilei de azi si maine, dar si a societatii din care fac parte, a lumii profund tulburate in care nu mai sunt sigura ca vreau sa aduc copii, exista oameni care sclipesc si lumineaza in jurul lor, care inspira si redau speranta. Lor le multumesc acum.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Frumos :)

Kromlek spunea...

Mare pacat ca peretii blocheaza lumina. Si pe strazi sunt numai pereti ambulanti.

Anonim spunea...

fii serioasa! cum sa nu vrei sa aduci pe lume un copil? oamenii stralucitori despre care vorbesti sint nimic pe linga lumina unui copil. pe bune. toata galaxia si mai mult in doi ochi care se uita la tine.