Cu toate motivele mele de suparare, tristete sau furie cotidiana, fac eforturi considerabile de a nu-mi varsa nervii si pesimismul in capul niciunui nevinovat. Sunt, chiar daca voit si uneori numai aparent, dispusa sa ascult opiniile tuturor celorlalti, sa fiu amabila, politicoasa si pe cat posibil, toleranta. Fac conversatie, incurajez, propun, aleg. Ce mai, uneori sunt mandra de mine.
Oamenii cu care am insa de-a face vorbesc extrem de mult si de cele mai multe ori complet aiurea. Sau incep OK, dar curand, intaratati cumva de rabdarea si politetea cu care i-ai invitat sa se exprime, se lanseaza in cele mai plictisitoare si enervante insiruiri de banalitati sau non-sensuri. Se auto-alimenteaza, fetele se congestioneaza, tonalitatea creste. Tacerea ta e gresit interpretatata drept acord, uimire admirativa sau meditatie la tema discutata. Oamenii isi pierd simtul critic si al ridicolului atunci cand e vorbea despre ei, chiar si cei putini care altfel trec drept ageri si sprinteni la minte.
Vorbirea, acest divin instrument de care dispunem dupa bunul nostru plac, este mult prea des folosit gresit sau irosit. Asa ca, pentru toti cei care nu stiu cand sa isi mai tina naibii gura si sa gandeasca inainte de a scoate porumbelul, le amintesc atat: "mai bine sa taci si sa lasi impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice indoiala".
Un comentariu:
Bravo, o tin minte pe aia cu "sa inlaturi orice indoiala". Deja ma intreb cam cit vorbesc, naibii...
Trimiteți un comentariu