Uneori ma simt ca o particula de praf ce reuseste miraculos sa se strecoare printre miliarde de baloane de sapun.
Traiesc atat de mult in mine, incat in rarele, accidentalele ocazii cand ma indrept spre afara, raman uimita de bogatia, varietatea, intensitatea povestilor de care ma lovesc.
Ador sa studiez oamenii; incerc sa o fac cat mai des, oriunde as fi, privesc insistent chiar daca uneori risc sa fiu luata de guler si pe buna dreptate - pe mine ma irita teribil cei ce fac la fel la adresa mea. Imi dau seama, la mine nu ajung decat franturi, totusi mi-ar placea sa am un instrument magic care sa imi arate in cateva secunde toata povestea din spatele cuiva. As vrea sa stiu daca batranul care imi rupe inima cersind printre masini a fost un om demn sau e doar un nemernic care in sfarsit primeste ceea ce merita; daca femeia inexpresiva, politicoasa dar rece, care imi cantareste fructele are copii sau nu. Eu nu-mi pot da seama.
Traiesc prea mult in mine, cred, e timpul sa ies mai des prin lume, sa cunosc, sa inteleg. Exista oare vreun antrenament pentru asa ceva?
2 comentarii:
e bine. trebuie sa dai ceva inapoi lumii. iar lumea va fi bucuroasa sa (te) primeasca :)
ha..nu exista antrenament. si e nasol daca ajunge sa iti fie prea comod asa, pentru ca nu iti mai vine sa te supui efortului de a iesi in lume.. dar..who knows. maybe tomorrow (stereophonics singing)
Trimiteți un comentariu