Toată ziua m-am luptat cu senzația de pericol, de durere difuză, ascunsă, perfidă care m-a împiedicat să mă concentrez, să mă bucur de nou-sosita răcoare. O tâmpenie, o prostie, produs diform și bolnav al unei minți contorsionate, falsă realitate, falsă problemă dar nu mai puțin agitatoare; o greutate îmi apasă pieptul, încearcă de când m-am trezit să-mi sufoce fiecare inspirație. Mă duce cu gândul că nimic din prezentul mizer, ridicol nu contează, ceva devastator așteaptă după colț. Eu nu prea pot ignora senzațiile astea, nu cred că înainte de scaunul electric aș cere o țigară. Ce sens ar avea?
Mă duc să mă plimb aiurea pe străzi, ascultându-mi muzica.
5 comentarii:
Eh, o fi vreo aliniere dubioasa a planetelor ca vad ca multa lume (inclusiv eu) e cam panicata. Sper sa treaca rapid.
Ce bine ca nu esti barbat. As fi putut sa ma indragostesc de tine :).
Aha!
Vezi FFD...
:)
o sa imi permit nesimtirea de a-mi impartasi ideile...esti infricosator de sincera,aici pe net,unde orice voyeur iti poate analiza trairile.De ce nu ai orgoliul anonimatului ?
Am observat ca iti permiti sa iei in calcul divinitatea,e induiosator, mai ales pentru cineva asa de lucid.
Iti diseci gandurile si scrii enciclopedii despre fiecare,infricosator de lucida.
@nu stiam...: nicio nesimtire, dimpotriva, apreciez asemenea reactii.
Am orgoliul anonimatului (sper :) ), de aceea si scriu sub acest pseudonim.
Sigur ca iau in calcul divinitatea, cred foarte puternic in Dumnezeu.
Intr-adevar disec, e o tendinta naturala de-a mea. Asa simt eu nevoia si prefer sa fac asta pe un blog decat in realitate, ca e mai sanatos (cel putin pentru relatiile cu ceilalti). Stii?
Either way, multam de vizita si comentarii.
Trimiteți un comentariu