luni, 10 august 2009

Voluptatea simplității

Strivită de mediocritate, apoi de conștiința ei, de lene, de deznădejdea celui slab, de comoditatea renunțătorului de carieră, de grozăvia futilității supreme a tuturor lucrurilor, mă poticnesc des, în scris și în viața de zi cu zi.

Animată de forțe mai sus de mine care din când în când - din joacă sau sadism, rămâne de văzut – îmi reinsuflă inconștiența necesară, mă ridic, îmi privesc juliturile ca și cum nu m-ar durea pe mine și merg mai departe.

Citind memoriile oamenilor mari îmi înțeleg mai bine limitările, neputințele, abonamentul cumpărat prostește la galeria perdanților, statutul de spectator laș. Meciul voinței mi se pare demult pierdut, pe undeva mă reconfortează ideea că adevărul incomod mi-e cunoscut abia acum. În cel mai pur spirit al mediocrității autentice, mă apăr reflex cu gândul că măcar sunt mai cu moț în lumea mediocrilor, în patria înțelegătoare a lui merge-și-așa. Presupun că un învingător ar numi asta „o etapă”.

În mod curios sunt împăcată cu mine și cu restul (mă rog, cu unii mai bine decât cu alții), o senzație nu tocmai familiară dar plăcută. Nu sufăr cu adevărat din nicio pricină, am mulțumirea animalică a sănătății și-a îmbrățișărilor de seară, restul mi se pare un dans complicat pe coji de ouă de la care eu am luat o pauză. Da, mi se pare în continuare ridicol și contraproductiv să nu ne mișcăm mai puțin încorsetați în ritmul muzicii, dar gândul nu mă mai crispează.

Știu că oamenii preferă poveștile frumoase în locul celor autentice, dar nu pot încă intra într-un contact constant cu partea din mine capabilă să vadă floricelele la Glina. Bear with me, poate-ntr-o zi....

Dincolo de orice, e limpede că mi-e imposibil să mă întristez cu adevărat zilele astea, ceru-mi mai este peridioc copleșit de nori iar bolta îmi întinde brațele precum un măr cu ramuri pline, dar bulgării celești sunt repede descărnați de aerul tare al unui optimism vital, total nejustificat. Precum mirosul pernei proaspăt înfățate, mă cere în voia sa, eu închid ochii și mă dau. În mod paradoxal pentru rigida din mine, așa găsesc o putere proaspătă, necunoscută până acum.

Obosesc? E doar o stare de spirit pe care o gust pe îndelete.

3 comentarii:

Eugen Ion spunea...

Eu le prefer pe cele autentice.

evergreen spunea...

da... e ceva obositor in atmosfera. poate ca ai trait intens si acum trebuie repaus

Domenii .info + gazduire gratis spunea...

Buna, nu vrei sa treci pe domeiu propriu? Mai exact pe domeniu .info + gazduire COMPLET GRATUIT. Pentru mai multe detalii intra AICI