Deci! (De când îmi doream să încep și eu așa...) Nu cred că interesează pe nimeni, dar eu la fiecare cutremur mor de frică. Le urăăăsc! La cea mai mică zgâlțâială mă cuprinde o panică dureroasă, gâtul mi se usucă brusc, devine grunzuros. Aștept câteva secunde să se dezlanțuie dezastrul, îmi imaginez pereții năruindu-se în jurul meu și eu sufocându-mă sub dărămături. Ideea de fenomen-extrem-de-periculos-și-complet-în-afara-controlului-meu mă lasă invariabil tremurând și fără răsuflare.
Se pare însă că l-am trecut și p-ăsta. Pfiuu.
5 comentarii:
in viata cam totul e incontrolabil. dar de obicei ne amagim cu gandul ca avem macar un pic de putere asupra a ceea ce se intampla...
Mda, cutremurul ne reaminteste cat de fragili suntem si cat de prezent e si hazardul in vietile noastre.
Mie mi-a placut la nebunie senzatia! Sunt undeva la 100 de km de epicentru chiar acum! :) Ce avem de pierdut pentru a ne fi frica sa murim? Stiu ca moartea dureaza un pic cam mult dar macar ti se ofera ocazia sa mori artistic in cazul unui cutremur. :)
Si mie imi e o frica viscerala de cutremur, dar de fiecare data incerc sa am o atitudine cat mai barbateasca. Deseori imi iese dar in sinea mea sunt atat de speriat incat imi simt toate organele din corp iar inima mi se face de "purice"...
nu stiu,e ciudat intr-adevar.nu l-am mai simtit de-un secol.
unul adevarat e cand eram mica.
vara-mia era la noi.nu stiu cum ne-am trezit noaptea,dar am simtit vocea aia surda infundata a pamantului.
an vazut cum pianul meu venea spre noisi covorul se involbura,ciudat ca bibelourile din vitrina dansau si nu s-a intamplat nimic.noi am iesit afara ...
multi tremura la furtuna .eu nu
Trimiteți un comentariu