Telefoanele mobile au fost create pentru a ne da mai multă libertate și au sfârșit prin a crea o obligație în plus. Mă rog, pentru unii dintre noi. Obiceiul țopesc, sclavagist, exasperant de a ține telefonul pe masă în bar sau la restaurant, butonarea obsesivă în vreme ce omului din fața ta îi rămâne să admire pereții mă depășesc, nu mai vorbesc de conversațiile în șoaptă în timpul unei piese de teatru (ce poftă am avut să-i dau unei cucoane cu programul în cap!) sau informarea prietenilor în timp real asupra impresiilor pe care ți le creează filmul pe care tocmai îl urmărești la cinema.
Și mai e o chestie: ce sens are să răspunzi la telefon spunând doar pe un ton apăsat, ba chiar ușor iritat „nu pot vorbi acum, te sun eu înapoi”?? Nu pricep și pace! Adică... daca te-am sunat și nu răspunzi.... o să presupun oricum că nu poți vorbi, nu? Că doar altfel ai răspunde! Sau că nu vrei, ceea ce rămâne o posibilitate și în cazul în care te dai ocupat(ă), că doar vorba a fost dată omului ca să-și ascundă gândurile. Corect? Și da, mă aștept să mă și suni înapoi, sau dacă te caut în legătură cu banii ăia pe care ți i-am împrumutat, revin eu, fii fără grijă. Așadar: care-i ideea?
3 comentarii:
Mii si mii de cocalari si ghertoi nu ne lasa sa ne plictisim si ne ofera prin modul lor de a fi motive de tristete si ras deopotriva.
www.cocalari.com
e mai simplu sa butonezi la telefon decat sa sustii o conversatie...
Io raspund cu fraza de mai sus numai daca e ceva urgent (gen mama, pretena cea mai buna, Pustiu) in rest silent please. Si raspund ca sa nu se panicheze...
sunt dependenta de telefonul mobil, de fapt de oamenii de care ma leaga...
dar nu ma joc, nu fac poze etc
Trimiteți un comentariu