joi, 20 august 2009

Conspect

Dacă vă întrebați cum a fost la mare, păi să vă răspund: bine. Dacă nu... vorbim mâine.

Zic, a fost OK. N-am cum să sar într-un picior de fericire, nu numai pentru că mă suspectez tot mai des că m-am născut fără gena acestui tip de trăire, dar și din pricină că litoralul românesc (atât am putut de data asta) e incapabil să producă frisoane de plăcere.

După o scurtă raită prin stațiunile pe care le cunoașteți foarte bine – neschimbate fundamental, de altfel – am decis, pentru a câta oară?, să ne oprim în Vamă. Mereu regret și îmi spun că dacă inerția nu ar fi fost atât de mare, am fi putut coti oricând la stânga, mai spre Deltă, dar până acum nu am avut niciodată răgazul și starea de spirit necesară (a-propos, primesc recomandări pentru concedii viitoare). Că așa sunt eu, prefer mediocrul cunoscut decât riscul de-a bănănăi - eventual noaptea - ca o găină fără cap. Vârsta probabil își spune și ea cuvântul.

Așa că Vamă a fost, din nou. Comparația cu celelalte sălașe turistice fiind proaspătă, am reușit să mă concentrez pe lucrurile pozitive, așa cum plimbi prin gură bucata de mămăligă uscată după un regim prelungit cu supă de varză. Am apreciat media de vârstă redusă, disponibilitatea cvasi-generală pentru dialog cu necunoscuți, posibilitatea de a te plimba în pielea goală pe plajă dacă asta te face să te simți bine, muzica live. Am strâns tare din dinți – noroc că am deja antrenament – în fața jegului, caliciei, prostului gust și țepelor de tot felul pe care nu ai cum să le eviți, cel mult să le ignori. În ciuda mai multor vizite decât mi-aș fi dorit prin zonă, caut în continuare răspunsul la o serie de întrebări cruciale precum: unde ai putea să faci pipi (femeie fiind, domnii am văzut că pot fi foarte dezinvolți în găsirea soluțiilor alternative) în condiții civilizate? Unde poți bea o tărie după care să nu te apuce crampele sau migrena? De câte miliarde de ori poți reprăji uleiul (inițial) alimentar? Cam cât poți să ceri pe o clătită obosită? ș.a.

Dar nu vreau să vă plictisesc.

În rest, vreme frumoasă, apă caldă, valuri incitante, zdrăngănele colorate, dans pe plajă, citit mult. Și am descoperit un loc (nou, oare?) cât se poate de normal, cu mâncare bună, cafea aromată și servicii prompte pe care merită să-l fac cunoscut. Se cheamă Amphora, e vis-a-vis de Tequila Sunrise. Mie mi-a plăcut, zic că merită măcar o încercare dacă vă aflați prin zonă.

Acum că am făcut-o și pe reporterul In Your Pocket mă simt mult mai liniștită. De mâine, nimic altceva decât subiecte citadine.

6 comentarii:

io-n Dushu Tau! spunea...

ia d'aici recomandare:
http://www.latraian.ro/

Food For Depression spunea...

Mmmm, ce bine arata! Testata de tine, presupun...

sorin spunea...

pfuu, mama dar vad ca te ai distrat nu gluma...eu am fost anul asta de doua ori pe celebrul litoral punct ro, odata in martie deci frig plaja pustie super mirlanie mai deloc apoi acum o luna si ceva aglomeratiune aglomeratiune plaja...banala ...am si racit ...recunosc ca nu pt litoral am fost...nu as fi facut efortul, nu mi se pare ca merita...cu sugestii iti venim la anul

Andreea spunea...

Litoralul romanesc e aiurea, niciodata nu gasesc un loc in care sa ma simt pur si simplu bine fara ca asta sa implice cantitati mari de alcool. Am fost in Vama acum cateva saptamani, cand a fost Folk You, dar nu cred ca ma intorc cel putin anul asta. Incerc litoralul grecesc in septembrie, mai vad eu daca e vreo afacere...

Despre Delta, numai de bine. Ti-as recomanda complexul Cormoran, mai ales daca vrei confort (http://www.cormoran.ro/) Eu am fost in septembrie acum vreo 2 ani si m-a surprins ca nu era niciun tantar. In schimb au acolo cai, teren de tenis, piscina si organizau plimbari pe apa cu personal avizat. Fac si peste bun :)

Food For Depression spunea...

@Andreea: multumesc, suna grozav. Si cai si tenis si piscina?!??!?!?!??

Andreea spunea...

Da, chiar doua piscine :) Sa nu uit, e mai fain sa stai la casute decat in cladirea principala. Au cam 4 camere, deci sunt ideale mai ales daca mergi cu prietenii. Mie chiar mi-a placut si daca ar fi sa merg acum in delta, tot acolo m-as duce.

P.S. Daca vreodata ajungi in Valencia, e acolo o rezervatie naturala tot plina de apa si stuf, in care ti-as recomanda Raco de L'Ola. Divin....