vineri, 28 august 2009

Sfârșit de săptămână

Sunt chiseliță de oboseală, după două zile extrem de lungi și solicitante. Aseară m-am autopremiat după program printr-o sesiune spontană de shopping. La un moment dat am simțit tocurile pe care m-am fâțâit toată ziua cum îmi trec prin spinare și mi se înfig fix în creier. Centrele comerciale fără băncuțe pe care să te poți odihni sunt o tâmpenie. Un shopper adevărat va trebui să-și tragă sufletul chiar dacă e în teniși. Oricum, eu aseară mai aveam puțin și începeam să plâng de durere. Lipsită de alternative, m-am prefăcut că sunt interesată de pantofi și vreo 15 minute am alergat-o pe o vânzătoare prin magazie după 'nșpe modele. N-am cumpărat nimic, evident. Mi-a părut rău de ea, dar de mine mi se rupea sufletul.

Sunt obosită dar mulțumită. Nu foarte des am zile d-astea pline, în care lucrurile merg șnur, când văd rezultate, progres. Și mai rar am zile în care cunosc oameni mișto. Ieri am avut parte de amândouă.

Mă oripilează toți infirmii care își expun cioturile și eczemele întru cutremurarea șoferilor, mi-e imposibil să-i privesc fără să mă cuprindă și mila și sila. Mă fascinează cartoanele spânzurate de gât cu povestea prost scrisă a fiecăruia, variațiuni pe-o temă de care toată lumea e sătulă. Un soi de-a întinde mâna la modul mecanizat, profesionist, standardizat.

Or fi într-adevăr niște amărâți fără niciun fel de alte resurse, nu zic ba. Nu e ca și cum avem soluții instituționale pentru ei, așa că dacă i-am ridica de pe stradă, unde i-am duce? Dar tot nu mă pot obișnui cu vederea lor peste tot.

Mi-e somn, dar sunt si agitată. Azi nu mai fac nimic, mă bag sub pilotă, mănânc struguri și mă uit la televizor. E și mâine o zi.

2 comentarii:

sorin spunea...

eu azi toropit de soare ametit m-am asezat pe o bordura la umbra unui pin stradal si de la nivelul acela mic si cersetoresc lumea se vedea mare si importanta...

Andreea spunea...

Te inteleg perfect la problema cu tocurile si lipsa bancilor, si eu am o mare problema mai ales daca shoppingul este strecurat dupa o zi lunga la birou sau, si mai rau, pe fuga in pauza de pranz.