miercuri, 16 septembrie 2009

Tuflită, dar sub scut

Eu azi m-am străduit. Am făcut ce am știut eu mai bine, am încercat să fiu agreabilă, isteață, nu prea pregnantă dar nici mămăligă, cu bun simț. Am rămas cu un gust ușor amar, am senzația că lucrurile nu au mers atât de bine pe cât mi-aș fi dorit. Am întâmpinat o oarecare răceală (sper să fiu eu paranoică) pe care mi-e foarte greu să nu presupun că mi-era adresată, din motive pe care le bâjbâi legată la ochi, deși e posibil și sper să mă înșel. Time will tell.

3 comentarii:

Andreea spunea...

Don't worry, se intampla tuturor. Esti sigura ca raceala n-a fost parte dintr-o strategie? Intreb pentru ca atunci cand mi s-a intamplat mie la modul de ma intrebam ce naiba pot sa spun atat de prost incat sa se uite asa la mine, a fost de fapt super bine...

Food For Depression spunea...

Habar n-am, sper.... :|

Copila blonda spunea...

Când eşti în situaţii din astea, spune-ţi aşa: -Nu s-a uitat urât la mine, de fapt, doar mi s-a părut!

Şi nu-ţi schimba atitudinea. Zâmbetul răspunde la zâmbet, niciodată la "botic". Iar o modalitate infailibilă de a lăsa oamenii cu gura căscată e să reacţionezi taman invers de cât se aşteaptă ei. Oamenii imprevizibili sunt cei mai interesanţi.

p.s. cu antrenament, se poate.