Cum apare stresul și ce putem face cu el

Spumeg de furie.

Eu mâine am examen. Ce contează la ce? Examen! După mine e genul de subiect la care m-aș descurca binișor și dacă mă prezint au naturel așa că nu m-am agitat prea tare. În ultimele zile am frunzărit niște cărți dar n-aș putea spune că m-am extenuat cu studiul.

Azi vorbesc cu o amică. Mă întreabă ce fac în weekend, eu fără prea multă prevedere răspund drept: dau un examen. La ce? La aia, o lămuresc eu. La care ea – aaaah, păi, și te-ai pregătit? Eu, brusc șovăielnică (onestitatea, săraca, mai bine îmi luam o față de pocher, vorba aia, și băgam din top la greu), recunosc că oarecum, așa și așa. Eeeeh, zice amica (n-am alt cuvânt), sigur o să-l pici! Păi te duci așa, izmană pe călător?

Asta se întâmpla acum câteva ore. Eu încă o rumeg. Băi nene, ti se usucă nasul dacă susții pe cineva? Mori în chinuri dacă încurajezi?

Spumeg.

Sigur, eu sunt nătăfleață că las asemenea prostii să mă afecteze așa tare. Sunt convinsă că persoana cu pricina n-a stat foarte mult pe gânduri înainte de-a deschide gura și nici nu e măcar rău-voitoare, ci numai nesigură și necioplită.

Acum chiar că-mi pare rău că nu m-am pregătit, dar sper să rup mâine. Prima chestie după rezultate – dacă sunt bune :D - va fi să o bombardez cu amănuntele succesului meu insuficient muncit.