Eu nu înțeleg defel reacția „nu se poate”, sunt niște cuvinte care luate separat au fiecare sensul lor dar împreună fac o salată necomestibilă. Ideea asta pur și simplu ricoșează în scalpu-mi și mi se scurge pe lângă urechi, neputincioasă.
Adică, aproape orice e posibil (de fapt probabil tot numai că unele chestii sunt așa de far-fetched că nu suntem noi încă pregătiți să le acceptăm ca posibile). Și atunci, cum poți să zici că un nimic, precum rezolvarea unui conflict, o decizie curajoasă, inspirarea unui grup sau spălatul vaselor corect nu se poate??! Cel mai tare mă contrariază că oamenii tind să își încrucișeze brațele a neputință cosmică chiar înainte de a testa realitatea la modul serios. De unde să știi dacă apa de la robinet e caldă dacă nu bagi degetul? Eu zic (și har Domnului, au mai tot zis-o alții înaintea mea cu mai mult talent) că piedicile sunt de cele mai multe ori în mintea noastră, în ochelarii de cal pe care ne prefacem că suntem forțați să-i purtăm, în comoditatea și inerția asta idioată care ne face atâta rău. Nu c-aș fi altfel mare fan al „culturii” americane, dar oamenii ăia au descoperit măcar gândirea pozitivă, puterea ei fabuloasă în viața oricui și am putea învăța măcar atât de la ei. Eu așa o să îmi cresc copiii, în ideea că orice este posibil și nu numai la modul abstract, dar că ei, personal, pot ajunge oriunde, pot face orice, câtă vreme sunt dispuși să muncească pentru asta. Că nah, there is a trick to it, perele mălăiețe pică mai rar în guri nătăflețe și nu te poți baza pe asta ca tactică de atingere a succesului.
Pfiuuuu, na că m-am mai răcorit.
6 comentarii:
Pentru mine mai e un aspect inexplicabil in aceasta expresie: cum adica nu "se" poate? Pai ce, "se" face singur? Daaaaaaaaa, stiu ca multi asa ar vrea (din categoria "sa se faca asta", "sa se dreaga cealalta"), dar totusi, nici macar sa nu iti asumi esecul, neputinta, ipocrizia, etc etc? Oare ce-or crede, ca sunt mai putin ridicoli daca folosesc o nota reflexiva si impersonala in locul uneia asumate?
Acuma on topic vorbind, eu mai mereu am fost din categoria cealalta: sa le facem pe toate (nu sa se faca :) ). Numai ca de prea multe ori sa facem a devenit sa fac eu. Bun, merge o data, merge daca nu stii, daca nu te descurci, daca imi ceri ajutorul, daca ma rogi. Dar nu de fiecare data! Si cred ca incep sa ma blazez si sa imi spun ca ia mai lasa dom'le, daca zic altii ca "nu se poate", de ce sa le dovedesc contrariul pe efortul si nervii mei. Dar tot ma enerveaza rau!
foarte offtopic: apreciez nespus ca mi-ai pus blogul in lista ta, dar te rog mult sa ii actualizezi adresa :)
nu se poate asta e un fel de invitatie pentru cel caruia i se raspunde asa de a demonstra el ca se poate si astfel a face treaba in locul celuilalt.
si intr-adevar, orice e posibil, subscriu
@Andreea: o observatie justa, imposibilul e mereu impersonal :)
Am facut modificarea in blogroll, merci de atentionare.
@lolitta: posibil ca expresie sa poate fi interpretata si asa, n-am mai privit pana acum lucrurile din unghiul sugerat de tine...
Unele lucruri nu se pot face pur si simplu. Desi fizic ele sunt posibile, moral nu isi gasesc locul in viata cotidiana.
foarte binevenit gandul asta. si da, mereu asteptam sa faca altii, Dumnezeu inclus.
Trimiteți un comentariu