duminică, 28 iunie 2009

În gol

Aseară m-am uitat la Sunshine Cleaning și spre final am început să plâng. Filmul nu mi-a încercat deloc răbdarea, ca atâtea altele, dimpotrivă. M-a impresionat povestea simplă și sinceră despre viața sub-mediocră a unor oameni ne-mediocri, despre goluri mereu prezente și eliberarea care vine atunci când încetezi să mai cauți să le umpli. Azi mă gândeam că devin tot mai receptivă la durerea de dincolo de ecran, cumva compensând desensibilizarea pe care o trăiesc în fața scenariului prost scris al realității.

Anesteziată m-am simțit și azi, traversând orașul în drum spre mama. Întoarcerea în cartierul mărginaș și sărac mă tulbură inexiplicabil de fiecare dată. Merg întotdeauna cu tramvaiul, așa cum am făcut atâția ani, încercând să prind din mers noutățile de la stradă ale cartierului. Fără surprize alunec printre aceleași expresii dezolate, ochi stinși deveniți incapabili de speranță sau entuziasm, corpuri pe care carnea a fost invinsă de murdărie, boli și gravitație. Nu mi-am putut desprinde privirea de ridurile de expresie ale oamenilor, opace astăzi pentru mine, linii bizare schițate neglijent, alocuri caricatural.

Spre casă am trecut pe lângă un salon „de înfrumusețare” și deși l-am depășit rapid reclama de pe placa de plexiglas m-a urmărit un timp. Promisiunea crud-mincioasă m-a indispus, m-am întrebat de când e frumusețea un sticker aplicabil contra unui bon fiscal.

Am discutat aprins despre NLP cu B., il admir pentru refuzul său îndârjit de a trăi ca o legumă. Poate că nu-și dă seama, dar orice s-ar întâmpla a câștigat deja.

Acum adulmec împăcată mirosul de pământ ud și pepene.

Un comentariu:

bl000g spunea...

Am mai incercat cateva filme vazute/recomandate de blogeri si nu am gasit niciunul. Il voi cauta si pe acesta.