Din nou despre prietenie

Pentru mine prietenia a devenit rațională, un set de acțiuni controlate, conștient dirijate spre manevrarea unei relații într-un sens propus. Pe măsură ce devii mai conștient de tine te transformi și în mai puțin tolerant cu ceilalți, îți pierzi cheful și entuziasmul de a-l descoperi pe altul sau oricum ești tot mai des dezamăgit de rezultat. Așa se face că în schimbul înțelegerii trebuie să oferi ce se cere și nu neapărat ce-ai avea tu de dat. Pe undeva pare foarte firesc, având în vedere că și mare parte a educției se bazează pe principiile simple ale morcovului sau bățului. Cu timpul spontaneitatea dispare, surprizele nu mai au loc. Prietenia ca act în primul rând intelectual devine cu atât mai evidentă la primii pași într-o potențială amiciție. Câtă răbdare, câtă tatonare, expunere graduală, prudentă, ligurițe de eu și altul ce dau împreună aroma unei tocănițe mai mult sau mai puțin gustoase.
Și totuși altă cale nu-i. Fericiți sunt cei ce au încă iluzia că prietenia nu este doar un schimb de amabilități, în cel mai pur sens al cuvântului.