marți, 30 iunie 2009

Let’s agree we disagree

În multe sensuri, eu provin dintr-un loc întunecat. Dintr-un soi de beci obscur unde cerul era doar o promisiune și-n care m-am zbătut înnebunită între patru pereți tot mai strâmți, fără să găsesc capacul salvator.

Simțeam multă înverșunare acolo, o furie cumplită în fața nedreptății, a prostiei, a nepăsării; aveam o listă lungă pe care o purtam tot timpul în buzunar. Chestiunea s-a dovedit obositoare și finalmente păguboasă, pentru că mi-a făcut mie mai mult rău și prea puțin bine celorlalți. Poate greșesc, dar așa văd lucrurile în prezent.

Acum c-am reușit să evadez, respir lumina soarelui și nu a unui bec chior. Deși există și aici o mulțime de capcane, măcar exersez satisfacția unor greșeli noi. Am învățat pe pielea mea julită până la sânge că nu poți viețui urându-i, nici măcar disprețuindu-i prea tare pe alții. În primul rând pentru că sunt prea multe standarde de aplicat iar un om poate fi încadrat simultan în categorii diferite, în funcție de reperul ales. În al doilea rând, împungând cu degetul nu devii deloc mai simpatic sau măcar mai util planetei. Oamenii ți se vor împotrivi precum un măgar tras de căpăstru împotriva voinței sale, iar mesajul tău nu va beneficia de atenția necesară. Și în al treilea și cel mai important rând, pentru că fiecare dintre noi are prea puțin timp pe această lume ca să și-l piardă cu lupte derizorii.

Continui eu să îi judec pe ceilalti? Firește. Îi separ între buni și răi, simpatici și dezagreabili? Sigur. Dar nu mai pun la suflet și sunt dispusă chiar să nuanțez verdictul, în baza a suficiente probe.

Live and let live. Nu știu cum altfel poate fi schimbată lumea, pentru că eu cred în continuare că ne prăbușim. Știu doar că ura sau batjocura nu rezolvă mai nimic, pentru nimeni și că va trebui să mai căutăm.

În multe sensuri vin dintr-o zonă întunecată, unde rațiunea ținea loc de toleranță și iubire. Acum pot asculta opinia celuilalt fără să mă mai ambalez, chiar dacă mi se pare din start o imensă inepție. E atât de relaxant! Și pot acum să continui să apreciez un om, chiar dacă am descoperit că pe un subiect sau altul nu vom găsi nicicând un numitor comun.

3 comentarii:

Eugen Ion spunea...

Din anumite puncte de vedere eu mai am de evoluat, caci inca mai aleg sa lupt si sa incerc sa schimb ceva acolo unde eu consider ca e ceva de schimbat.
Esecul repetat nu ma infrange, ci - paradoxal - imi da energie pentru inca o incercare.
Reusita rarisima merita insa tot efortul si toata silinta.

Mircea Popescu spunea...

Bravo fata.

Inca putin si esti buna de maritat :)

Food For Depression spunea...

@Eugen Ion: si eu cred in nevoia de schimbare si in contributia individuala. E doar o problema de arme...

@Mircea Popescu: zici? :))