Rara avis?

Mă întreb câți oameni simt (dând și primind) cu adevărat iubire. D-aia pură, nelungită cu apă chioară pentru fraieri, limpede și tare ca iubirea copiilor mici față de mamă. Genul ăla de iubire din pricina căreia te gândești pentru prima oară pe bune să te schimbi, plângi până rămâi fără aer, și care – în situația nasoală de pierdere sau deteriorare fără loc de întors sau cârpăcire - nu mai poate fi înlocuită cu nimic cât de cât comparabil.

(Completare-argument pentru sceptici, cerebrali și pragmatici: să nu pierdem timpul. Iubirea asta există, altfel nu i-am simți cu toții lipsa.)

Frunzăream azi o revistă și dau peste un interviu cu Leonardo DiCaprio: „toți suntem în căutarea iubirii”.

Și mă gândesc: et tu, Leo? Adică, ai o insulă privată și cam orice femeie îți trăznește prin cap și tot alergi ca un bezmetic în goana după fluturi? Un motiv in minus de regret că nu sunt bogată.

Șmecheria este și aici, ca în mai toate cele, să rămâi tare și să nu accepți să te minți. Fetele te plac, mai ales de când faci bani? Uită-le. Prietenele tale sunt hotărâte să se mărite cu orice preț? Ăsta nu e un motiv să suporți și tu un mitocan. Bunică-ta te întreabă de fiecare dată pe când stră-nepoții? Ei, și ce? Calcă-ți pe inimă și ești mâncat. O altă eroare frecventă este îndrăgosteala, nevoia de celălalt ca mult-așteptată, binevenită confirmare, gâdilare a egoului, pentru că dacă iei lupa și examinezi atent amețeala pe care-o simți când ești luată-n brațe, constați de multe ori că te-ai grăbit să-i spui iubire doar pentru că așa ai văzut la televizor.

De fapt, cu altă idee pornisem la drum. Am devenit inapți de iubire (variantă pe care nu grăbiți să o respingeți) sau pur și simplu devine tot mai greu să cunoaștem persoana potrivită? Ultima variantă mă îngrozeste. Dacă organul iubirii funcționează încă, atunci cum vom hrăni vreodată nevoia asta organică de iubire? Cu ce, cu cine adică??

Dacă nici Leo nu găsește...