marți, 16 iunie 2009

Din nou despre prietenie

Pentru mine prietenia a devenit rațională, un set de acțiuni controlate, conștient dirijate spre manevrarea unei relații într-un sens propus. Pe măsură ce devii mai conștient de tine te transformi și în mai puțin tolerant cu ceilalți, îți pierzi cheful și entuziasmul de a-l descoperi pe altul sau oricum ești tot mai des dezamăgit de rezultat. Așa se face că în schimbul înțelegerii trebuie să oferi ce se cere și nu neapărat ce-ai avea tu de dat. Pe undeva pare foarte firesc, având în vedere că și mare parte a educției se bazează pe principiile simple ale morcovului sau bățului. Cu timpul spontaneitatea dispare, surprizele nu mai au loc. Prietenia ca act în primul rând intelectual devine cu atât mai evidentă la primii pași într-o potențială amiciție. Câtă răbdare, câtă tatonare, expunere graduală, prudentă, ligurițe de eu și altul ce dau împreună aroma unei tocănițe mai mult sau mai puțin gustoase.
Și totuși altă cale nu-i. Fericiți sunt cei ce au încă iluzia că prietenia nu este doar un schimb de amabilități, în cel mai pur sens al cuvântului.

4 comentarii:

Eugen Ion spunea...

Subscriu intru totul acestei postari. Fiecarei idei, fiecarui cuvant, virgule, litere. Este exact ceea ce am vrut sa zic eu despre prietenie dar nu am avut inteligenta necesara sa o fac. Subscriu...

lollitta spunea...

inseamna ca eu fac inca parte din categoria fericitilor... pentru ca dupa mine prietenia aia cu majuscola, aia unica si primordiala e ca indragosteala. nu stii exact de ce se intampla si oricand vezi persoana respectiva simti in adancul stomacului ca e ea

Liz spunea...

Subscriu la parerea Lollittei... prietenia adevarata exista la fel cum exista dragostea adevarata si nebuna. Ceea ce descrie in post e doar amicitie... prietenia adevarata nu e schimb de amabilitati cum iubirea adevarata nu e schimbul de nume stupide de alint. Prietenia adevarata e putere si adrenalina cum dragostea adevarata e drog, boala si nebunie. Si da, e mai rara ca dragostea....

perce-neige spunea...

dragostea aia destructiva se numeste egoism feroce,
nu poti suferi asa cand altul e fericit altundeva sau cand pur si simplu ´vrea o realitate in care tu nu mai existi---daca iubesti persoana,of course

dragostea adevarata e daruire la maxim,o ja ,si fizica ,cum sa nu,hai ca nu mai dezvolt ca mi se invarte capul